PUTIN TRIMITE CEI MAI NEMILOŞI UCIGAŞI IN SIRIA PENTRU A ELIMINA STATUL ISLAMIC

putin-impreuna-cu-militari-din-spetsnaz_449303

Vladimir Putin a trimis trupele sale de elită în Siria, echipa forţelor speciale Spetsnaz, pentru a-i vâna şi distruge pe militanţii Statului Islamic.

Comandantul suprem de la Kremlin, Vladimir Putin a ordonat desfăşurarea soldaţilor din temuta sa unitate specială, Spetsnaz, pentru eradicarea şi eliminarea grupurilor de jihadişti care fug. Ştirea a fost publicată de ediţia online a cotidianului Daily Express.

Un batalion de paraşutişti de elită, au intrat incognito în Siria, ţară sfâşiată de război în această săptămână, trupele aeriene ale lui Putin atacând în paralel la sol pe fanaticii islamişti şi forţele rebele care luptă pentru a-l răsturna de la putere pe dictatorul Bashar al-Assad. Desfăşurarea forţelor speciale Spetsnaz, elita elitelor din armata Rusiei, militari care trebuie să se supună unui program de formare istovitor pentru a-şi câştiga epoleţii specifici acestui grup, este cel mai recent exemplu de determinare al nemilosului lider megaloman, de a-l ajuta pe aliatul său apropiat.

Este deosebit de semnificativ faptul că mulţi dintre aceşti luptători au o ură profundă faţă de jihadişti, ei luptând împotriva lor în sângerosul război civil din Cecenia, când fanaticii islamişti luptau pentru independenţă, dedându-se la atrocităţi frecvente împotriva cetăţenilor ruşi. Fiind catalogaţi printre cei mai eficienţi criminali, aceștia vor avea acum sarcina de a vâna fără milă şi a-i ucide pe lupătorii ISIS fiind de asemenea de aşteptat să joace un rol decisiv în eradicarea grupurilor teroriste care sunt vizate de bombardierele ruseşti. Mişcarea vine după ce s-a aflat că Putin este hotărât să trimită 150.000 de soldaţi în Siria pentru a şterge odată pentru totdeauna acest grup care urăşte din răsputeri toată lumea civilizată.

Citiți și:  Breaking. Putin, SOMAT să îl elibereze pe Aleksei Navalnîi. Cine l-a sunat personal pe liderul rus

Avioanele de vânătoare au dus o campanie de bombardamente necruţătoare împotriva jihadiştilor în ultimele săptămâni, distrugând la sol mai mult de 50 de facilităţi, inclusiv un centru de comandă cheie şi o fabrică de centuri pentru sinucigaşi.

O sursă militară a declarat pentru The Mirror că aceştia: „Sunt extrem de agresivi şi foarte bine pregătiţi”. Ei sunt acolo pentru a curăţa grupurile care rămân după atacurile aeriene, pentru a chema aviaţia şi a-i indica ţintele terestre ce trebuie distruse şi în misiuni sub acoperire duse împotriva rebelilor cu scopul precis de a-i anihila. Avantajul lor este că ei nu vor fi făcuţi responsabili pentru acţiunile lor, la fel cum s-ar întâmpla în cazul forţelor speciale britanice sau americane. Ei sunt acolo pentru un motiv simplu, să-i elimine pe toţi cei ce sunt o ameninţare pentru Assad, prin orice mijloace. Făcând acest lucru ei vor consolida poziţia Rusiei în zona Mediteranei şi în Orientul Mijlociu.

Citiți și:  Merkel a făcut anunțul care pune Europa pe jar. Apel URGENT către Rusia

Se crede că ISIS este deja copleşită de zdrobitoarele pierderi datorate loviturilor aeriene şi dezertărilor, iar gruparea este acum atât de slăbită încât nu va fi o problemă să fie învinsă foarte curând cu un minim de trupe terestre.

Putin a început asaltul său aerian în Siria săptămâna trecută, avioanele ruseşti lansând zeci de lovituri aeriene împotriva ISIS şi a „altor grupuri teroriste”. Cu toate acestea, liderii occidentali au reacţionat cu furie împotriva acestei intervenţii după ce au primit informaţii care sugerau că multe dintre raidurile efectuate nu au fost direcţionate numai împotriva ISIS, ci şi împotriva grupurilor rebele finanţate şi antrenate de Occident.

Putin doreşte să consolideze statutul de dictator brutal al preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat fidel de mult timp al Moscovei, a cărui putere este ameninţată de grupurile rebele pro-democratice, inclusiv Armata Siriană Liberă.

222 de vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU