“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
GENERAL

Putin: “Noua ordine mondială va înlocui lumea unipolară care frânează dezvoltarea civilizaţiei”

rusia planuieste ceva masiv

Liderul rus acuză Ucraina că nu respectă acordul de pace preliminar, din martie
Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor, iar în prezent se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, o ordine mondială care va fi “mai justă şi mai orientată social”, spune preşedintele rus Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă EFE şi News.ru.

Prezent ieri la forumul “Idei puternice pentru un nou viitor”, desfăşurat la Moscova, liderul rus a declarat: “Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor. Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”.

Această nouă ordine mondială, potrivit lui Putin, vine să înlocuiască lumea unipolară care, “prin natura sa, frânează dezvoltarea civilizaţiei”, notează Agerpres.

Preşedintele rus susţine că, în prezent, elitele lumii occidentale “au intrat în panică” întrucât alte centre mondiale de dezvoltare îşi prezintă viziunea lor asupra viitorului lumii.

“Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă, se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Doar statele cu adevărat suverane pot garanta o dinamică de creştere ridicată”, a mai spus Putin.

Marţi, Vladimir Putin a acuzat Ucraina că nu respectă acordul de pace preliminar din martie, transmite Reuters.

În cursul nopţii, după întâlnirea de la Teheran cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, şi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, Putin a fost întrebat de presă dacă este dispus să discute faţă în faţă şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kremlin a răspuns că Ucraina nu a respectat termenii înţelegerii la care “practic s-a ajuns” în primăvară, iar “rezultatul final, desigur (…) depinde de voinţa părţilor contractante de a implementa acordurile la care s-a ajuns. Astăzi vedem că puterile de la Kiev nu doresc deloc asta”.

Guvernul ucrainean nu a reacţionat deocamdată, conform Agerpres.

Reuters reaminteşte că la negocierile ruso-ucrainene din martie ambele părţi au făcut propuneri, însă nu s-a înregistrat vreun progres major. La momentul respectiv, Zelenski a afirmat că nu se poate avea încredere decât într-un eventual rezultat concret al tratativelor.

• Serghei Lavrov: “Rusia nu se mai concentrează doar pe estul Ucrainei”
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a afirmat ieri că obiectivele militare ale Rusiei în Ucraina nu se mai limitează doar la Donbas, estul ţării, ci se concentrează şi pe “o serie de alte teritorii” şi s-ar putea extinde, relatează AFP şi Reuters.

Într-un interviu pentru agenţia de presă RIA Novosti şi postul de televiziune RT, Lavrov a justificat această schimbare printr-o “geografie diferită” faţă de situaţia care exista pe teren la sfârşitul lunii martie, când Moscova a spus că vrea să se concentreze pe estul ţării, după ce a eşuat în a ocupa Kievul, capitala Ucrainei.

“Nu mai există doar republicile populare Doneţk şi Lugansk (teritoriile separatiste din estul Ucrainei – n.r.), ci şi regiunile Herson şi Zaporojie (în sud – n.r.) şi o serie de alte teritorii. Iar acest proces continuă, constant şi cu perseverenţă”, a declarat ministrul rus de externe, conform Agerpres.

Declaraţiile sale vin în contextul în care Moscova a înregistrat progrese în ultimele săptămâni în estul Ucrainei, ocupând în special Severodoneţk şi Lisiciansk, ceea ce i-a deschis calea pentru a avansa spre oraşele Kramatorsk şi Sloviansk, mai la vest.

De asemenea, Lavrov a atenţionat că, în cazul în care Occidentul va furniza în continuare Ucrainei arme capabile să lovească la mare distanţă, cum sunt lansatoarele americane de rachete multiple HIMARS, obiectivele geografice ale Rusiei vor evolua şi mai mult.

“Nu putem permite ca, în partea din Ucraina controlată de (Volodimir) Zelenski sau de înlocuitorul său, să se afle arme care ar putea ameninţa direct teritoriul nostru sau pe cel al republicilor (separatiste) care şi-au declarat independenţa sau vor să îşi aleagă singure viitorul”, a declarat Lavrov.

• Siria rupe relaţiile diplomatice cu Ucraina
Siria a anunţat ieri că rupe relaţiile diplomatice cu Ucraina conform principiului reciprocităţii, transmite AFP.

Kievul făcuse acelaşi pas la sfârşitul lunii iunie, după ce guvernul de la Damasc a recunoscut independenţa republicilor separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Agenţia oficială de presă Sana, preluată de AFP, citează o sursă din Ministerul sirian de Externe care a declarat că “Republica Arabă Siriană a decis să rupă relaţiile cu Ucraina, conform principiului reciprocităţii şi ca reacţie la decizia guvernului ucrainean”, notează Agerpres.

Sursa: bursa.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.