Putin, MUTARE de ultima ora. A semnat decretul

Rusia grăbește procesul de acordare a cetățeniei și pașapoartelor rusești pentru locuitorii din regiunile ocupate ale Ucrainei. Vladimir Putin a semnat miercuri, 25 mai, un decret care simplifică procesul de obținere a documentelor pentru ucrainenii din Herson și Zaporojie, ambele orașe fiind ocupate de forțele armate ruse.

Vladimir Putin a semnat un decret care simplifică procesul de obținere a cetățeniei și pașapoartelor rusești pentru ucrainenii din regiunile Herson și Zaporojie, ocupate de Rusia. Decizia președintelui rus a venit la scurt timp după ce conducerea instalată de ruși în regiunea Herson a informat că eliberarea pașapoartelor rusești pentru locuitorii din regiune care le doresc va începe până la sfârșitul anului 2022.

Putin simplifică procesul de acordare a cetățeniei rusești
Decretul care simplifică procedurile de acordare a cetățeniei și pașapoartelor rusești pentru ucraineni marchează un nou pas spre „rusificarea” celor două regiuni, unde războiul din Ucraina a permis Moscovei să stabilească o punte terestră continuă care leagă Rusia de peninsula Crimeea, pe care a confiscat-o de la Ucraina în anul 2014.

Citiți și:  Va avea loc o lovitura de stat la Kremlin? Serviciile secrete ale lui Putin știu că războiul din Ucraina e pierdut

Decizia lui Vladimir Putin, anunțată de jurnaliștii de la Reuters, extinde un sistem disponibil pentru locuitorii din zonele controlate de separatiștii susținuți de Rusia în regiunile ucrainene Donețk și Luhansk, unde Moscova a emis circa 800.000 de pașapoarte începând din anul 2019.

Rusia a revendicat la jumătatea lunii martie 2022 controlul deplin al regiunii Herson, de la nord de Crimeea, și deține părți din regiunea Zaporojie, de la nord-est.

Pașapoarte rusești pentru ucrainenii din Herson
În Herson, guvernatorul ucrainean a fost destituit, iar administrația militar-civilă a declarat la începutul acestei luni că intenționează să-i ceară lui Vladimir Putin să o includă în Rusia până la sfârșitul anului curent. Ucraina s-a angajat să recupereze toate teritoriile confiscate.

Citiți și:  Românul care afirma că a fost sclavul sexual timp de trei ani al lui Zelenski, UCIS DE O DRONĂ in Kiev

Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile instalate de Rusia, a declarat, într-o intervenție la un post de televiziune nou creat în regiune: „Următorul pas va fi o ofertă de a emite pașapoarte ale Federației Ruse pentru toată lumea. Cred că anul acesta vom începe deja să eliberăm pașapoarte”.

El a precizat că nu va fi obligatoriu pentru locuitorii din regiune să obțină pașapoarte rusești.

La mijlocul lunii mai 2022, noua conducere a regiunii Herson, instalată de ruși, a declarat că intenționează să facă o cerere oficială pentru a deveni parte a Federației Ruse.

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.