Prostia la cote maxime: „Je suis Gusti” și „Je suis Augustin Lazăr!”

„Zeci de persoane au participat, joi la prânz, la o acţiune organizată de comunitatea «Vă vedem din Sibiu», cu mesaje precum: «Je suis Augustin Lazăr», dar şi unele împotriva politicienilor. Acţiunea a fost anunţată pe reţelele sociale.”

Așa-zișii protestatari de la Sibiu (mișcarea „Vă vedem din Sibiu”), cei care văd totul de acolo, mai puțin propriul ridicol, nu sunt chiar atât de atașați de Augustin Lazăr, babul cu părul cărunt vopsit blond de când a fost instalat procuror general. Numirea acestui unchiaș mediocru, un politruc prăfuit al sistemului opresiv care s-a jucat de-a procurorul imediat după potopul lui Noe, i-a aparținut președintelui Iohannis, cel protejat de Augustin Lazăr pe vremea când Werner era primar la Sibiu, iar el, taica Gusti, conducea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, unde mușamaliza dosarele penale ale klausului. Cucoanele isterice cu probleme existențiale și de menopauză nu sunt îndrăgostite de slugoiul cu meclă de tractorist, dinozaurul comunist răsfățat cu aspelativul „Gusti”, diminutivul ardelenesc al numelui Augustin, ci de stăpânul acestuia: Klaus Werner Iohannis!

Ele sunt cu creierii spălați de propaganda iohannistă desfășurată în orașul de pe Cibin timp de 18 ani non-stop. Datorită acesteia unii dintre sibieni au ajuns să se creadă superiori restului românilor și parte din ei au devenit secesioniști, vor ca Transilvania să se separe de România. Asistăm la sindromul Stockholm, al victimei îndrăgostite de agresor. După ce au fost oprimați de sași sute de ani, sibienii cei făloși au devenit slugi pe viață și și-au pierdut demnitatea și identitatea națională.

Sibiul se numea Hermannstadt în întunecatul Ev Mediu, când românii nu aveau dreptul să intre în „burg” – cum numesc orașul slugarnicii scribălăi locali, musai germanofili – decât la târguri și contra unei taxe, înnoptatul în interiorul zidurilor cetății fiindu-le interzis cu desăvârșire! Aceiași lachei, mânuitori de condei, vând gogoși despre cultura și umanismul baronului sas Brukenthal, fostul guvernator al Transilvaniei și fondatorul muzeului cu același nume, făcând abstracție de cruzimea nefirească a acestuia, care asista cu o plăcere de psihopat la execuțiile sau schingiuirea românilor pe eșafodul din Piața Mare a Hermannstadt-ului, numele săsesc al Sibiului, preluat sfidător de echipa de fotbal sibiană, finanțată din bani publici de primăria săsească a orașului. Martirii români Horea și Cloșca au fost uciși cu o cruzime ieșită din comun la data 28 februarie 1785, pe Dealul Furcilor din Alba Iulia, la ordinul guvernatorului Transilvaniei, nimeni altul decât baronul sas Samuel von Brukenthal, care a guvernat zece ani: 1777-1787.

Citiți și:  Iohannis, ședință de urgență! Este DEZASTRU total în Europa din cauza COVID

Trebuie să fii naiv ca să crezi că numele F.C. Hermannstadt, cu care a fost botezată echipa de fotbal sibiană, a fost ales „întâmplător”, tocmai acum când au devenit fățișe intențiile secesioniste ale unor ardeleni și bănățeni, iar Sibiul se află poziționat imediat după Cluj și Timișoara ca propagandă secesionistă pentru așa-zis „independență” a Transilvaniei și Banatului! Majoritatea victimelor lui Brukenthal de la stâlpul infamiei sau de pe eșafodul amplasat în Großer Ring / Piața Mare erau români condamnați pentru „crima” de a înnopta în cetate sau refuzul de a merge pe „Calea vacii”, adică prin glodul de pe străzi, trotuarele fiind rezervate sașilor. Repet, pentru că românii, în general și sibienii, în special, nu au memorie istorică: sub stăpânirea „umanistului” baron Samuel Brukenthal, mason inițiat în Loja Zu den Drei Adler din Viena, a avut loc barbara ucidere, care a îngrozit Europa anului 1785, a liderilor țăranilor români răsculați de prea mult bine austriac, unguresc și săsesc, Horea și Cloșca, pe eșafodul construit la Alba Iulia de această dată. Pur și simplu românii de pe meleagurile sibiene au uitat istoria reală a zonei sau nu vor să mai audă de ea!

Citiți și:  NEWS ALERT. Ne îndreptăm spre CEL MAI NEGRU SCENARIU?! Ședință fulger la Ministerul Sănătății!

Cât de mult ne-au iubit sașii de-a lungul zbuciumatei istorii a Transilvaniei? Ne spune scriitorul Vasile Stoica (1889-1959), un mare patriot român chiar din Avrig (Sibiu), un intelectual ardelean care a fugit din imperiul austro-ungar ca să lupte cu arma în mână alături de frații români pentru Marea Unire, fiind și rănit pe front. După terminarea Războiului de Reîntregire Națională, Vasile Stoica a devenit diplomat român în SUA, ambasador în diverse țări și în final a murit în temnițele comuniste, în 27 iulie 1959 la Jilava. Aceasta a fost răsplata pentru o viață întregă dedicată României, astfel a fost răsplătit acest mare patriot, din păcate prea puțin cunoscut. A fost ucis în țara lui de către evreii bolșevici veniți pe tancurile sovietice, după ce mai fusese condamnat la moarte în contumacie de alți dușmani ai românilor, în data de 1 noiembrie 1917 printr-o sentință a Curții Marţiale din Clujul austro-ungar pentru trecerea Carpaţilor la inamic și publicarea lucrării „Suferinţele din Ardeal” (1916), carte din care vă invităm să citiți capitolul „Noi și sașii”.

Filosoful și scriitorul spaniol George Santayana (1863-1952) a lăsat umanității un aforism impresionant: „Cei care nu-şi amintesc trecutul sunt condamnaţi să-l repete.” („Aquellos que no recuerdan el pasado están condenados a repetirlo.”, în original). Proștii nu vor înțelege niciodată adevărul din aceste cuvinte memorabile. Autor: Marius Albin MARINESCU / Justitiarul.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile