Propunere SOC de ultimă oră. Ce se intampla cu starea de alerta


Propunere șoc din partea social democraților. Se cere o stare de alertă intermediară. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Acesta a vorbit și despre situația restricțiilor din țară.

Lucian Romașcanu a declarat duminică că PSD susţine o stare „intermediară” de alertă, pe o perioadă strict limitată în timp, de 15 zile. Totodată, acesta a amintit faptul că PSD nu va vota în Parlament Legea de aprobare a hotărârii de Guvern decât în cazul în care aceasta va conţine un set de măsuri pe care social-democraţii le au ca propuneri.

„Noi am decis, în primă instanţă, iar decizia finală va fi luată mâine în cadrul Comitetului Executiv al PSD, să susţinem o stare intermediară, pe o perioadă strict limitată în timp, care să asigure tranziţia la normalitate şi care să conţină strict măsurile pentru protejarea sănătăţii populaţiei şi nimic mai mult”, a explicat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă la sediul partidului.

Citiți și:  Mohammad Murad, despre implicările ambasadorului SUA în viața politică din România: 'Nicăieri în lumea asta nu se întâmplă!'

Măsuri de siguranță, doar unde este necesar

Acesta a mai adăugat că, în acelaşi timp, este necesar ca autorităţile să poată dispune punctual, aşa cum prevede şi legea, de măsuri de siguranţă, acolo unde este necesar.

„Este posibilă instituirea stării de urgenţă la nivel local, iar acest lucru trebuie să fie primordial, având în vedere că nu sunt distribuite egal pe tot teritoriul României cazurile, îmbolnăvirile şi decesele”, a spus Lucian Romaşcanu.

El a precizat că PSD va introduce obligatoriu în Legea de aprobare a HG care urmează să fie adoptată de Guvern mai multe prevederi.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

1.251 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile