Propunere soc catre Biserica: Regele Mihai sa devina SFANT in calendarul crestin

Dan Bădic, fost director al Casei Regale, a anunțat că va propune canonizarea regelui Mihai (un tradator).

„Judecând, în acelaşi timp, suferinţa surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt”, a spus la TVR Dan Bădic, apropiat al regelui Mihai şi fost şef al Casei Majestăţii Sale – Tradatorul Suprem.

Dan Bădic a spus că vrea să înainteze Patriarhului Daniel propunerea de canonizare a regelui Mihai, precizând că sunt necesare 50.000 de semnături care vor fi strânse prin intermediul asociaţiilor care susţin monarhia.

La sfârşitul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus la o capelă ortodoxă din Lausanne pentru ultimele slujbe religioase din Elveţia.

VEZI SI: Cum profită dușmanii noștri de lașitatea Regelui Mihai. Au trecut 73 de ani de tăcere nemernică a regelui despre ce a fost în Transnistria!

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi adus în ţară, miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, iar în 16 decembrie, la ora 12.30 va avea loc slujba de înmormântare la Catedrala Patriarhală. În aceeaşi zi, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare, la Curtea de Argeş.

VEZI SI: „Bagajelele” cu care Regele Mihai a plecat din România – VIDEO
7 vizualizări

Susțineți presa independentă. Ne puteți sprijini printr-o donație prin PayPal:

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU