Prognoza meteo de la ANM. Vremea în toată țara până pe 4 ianuarie

Joi, 2 ianuarie, vremea va fi, în ansamblu, frumoasã, având temperaturi apropiate de cele normale pentru aceastã perioadă. Cerul va fi variabil și va prezenta doar răzlețe înnorãri, în zona de vest și la munte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri doar la altitudini de peste 1700 m, unde la rafalã se vor depãşi viteze de 60…80 km/h, iar trecãtor zãpada va fi spulberatã.

Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Oltenia, iar cele minime între -8 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Mai ales noaptea va fi ceaţã asociatã cu chiciurã, local în regiunile intracarpatice şi izolat în rest, mai arată ANM.

Vineri, 3 ianuarie, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit pentru zonele de deal şi de munte, precum şi în regiunile sudice, iar în restul teritoriului acestea se vor situa în jurul normelor climatologice. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -9 şi 0 grade, mai coborâte în depresiuni.

Dimineaţa şi noaptea va fi ceaţã asociatã cu chiciurã local în interiorul arcului carpatic şi izolat în restul teritoriului.

Sâmbătă, 4 ianuarie, vom avea cer variabil, însă spre seară se vor semnala înnorãri în regiunile nord-vestice, care se vor extinde treptat şi în restul țării. Pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri îndeosebi pe creste, dar local şi la cote mai reduse în sud-vest, centru şi nord-est.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţã.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

8 vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile