Profesorul Rafila prezinta o situatie SUMBRA in Romania! Am întrecut Italia

Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a venit cu o veste proastă. Acesta a declarat că România are de 10 ori mai multe cazuri decât Italia, raportat la populaţie.

Aflat la Digi 24, Alexandru Rafila a vorbit despre carantinarea românilor care ajung în Italia. Acesta a spus că la început stăteam bine cu numărul de cazuri în comparație cu Italia.

”Noi ne găsim într-o situaţie paradoxală acum, pentru că, dacă ţineţi minte, acum 2-3 luni şi în Italia se înregistrau mii de cazuri de infecţie în fiecare zi, cu sute de decese, au fost şi zile când se apropiau de 1.000 de decese într-o singură zi.

Situaţia era dramatică. În România erau 200 – 300 de cazuri, decesele erau undeva în jur de 20 – 30, deci ne aflam într-o situaţie incomparabil mai bună decât Italia.”, a spus Rafila.

Citiți și:  Rafila răstoarnă totul despre COVID. Ce spune profesorul despre RESTRICTII

Italia și-a revenit
Reprezentatul României la OMS a mai declarat că Italia a reușit să ajungă la una dintre cele mai mici incidențe cumulate. În timp ce Italia a ajuns la un indicator al incidenței de 5, România a ajuns la un indicator al incidenței de peste 50.

”Şi Italia a reuşit un lucru extraordinar, Italia are una dintre cele mai mici incidenţe cumulate, ştiţi, acel indicator care este utilizat în Uniunea Europeană în monitorizarea evoluţiei infecţiei.

Au un indicator al incidenţei cumulate în jur de 5 şi România, care stătea aşa de bine în urmă cu două – trei luni, are un indicator de incidenţă cumulată de peste 50, deci avem de 10 ori mai multe cazuri, raportat la populaţie, decât Italia. Am reuşit această performanţă în doar două luni de zile”, a mai spus Alexandru Rafila.

Citiți și:  Alerta medicala in Romania. Alexandru Rafila, avertiment TERIFIANT despre COVID

Românii vor intra în carantină în Italia
Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a anunţat vineri că a semnat un ordin care instituie carantina pentru persoanele care au călătorit în România şi Bulgaria în ultimele 14 zile, decizie menită să prevină creşterea numărului de cazuri de COVID-19 importate, transmite Reuters.

”Virusul nu este înfrânt şi continuă să circule. Din acest motiv trebuie să fim în continuare precauţi”, a explicat ministrul italian într-o postare pe Facebook.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

192 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile