“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

Prinderea TIGANULUI UCIGAS din Banat. Capcana întinsă de oamenii legii e de manual! Detalii în premieră

loop

După aproape două zile de căutări, ucigașul polițistului din județul Timiș a fost prins la șapte kilometri de locul crimei. Ionel Marcel Lepa a fost încercuit într-o casă din localitatea Remetea Mare și a fost capturat cu pistolul la brâu.

Același imobil fusese verificat de oamenii legii în ziua precedentă, dar infractorul era ascuns în vegetația din apropiere. El a crezut că polițiștii au plecat și s-a mutat în locuința percheziționată, fără să știe că polițiștii stăteau la pândă.

După o desfășurare de forțe ca-n filme, în care au fost implicați sute de polițiști și jandarmi, Ionel Marcel Lepa, tâlharul recidivist care duminică după-amiaza a împușcat mortal un polițist din orașul timișean Recaș, a fost prins. Bărbatul a fost găsit în casa unui prieten, la Remetea Mare, localitate aflată la 13 kilometri față de Timișoara. Criminalul a mers pe jos, pe lângă calea ferată, circa 7 kilometri, de la Izvin, locul unde a avut loc schimbul de focuri în urma căruia și-a pierdut viața polițistul Cristian Amariei. Lepa a fost rănit, fiind atins de trei gloanțe. Două i-au rămas în corp, fiind extrase marți, în urma unor intervenții chirurgicale.

Operațiunea amplă de căutare a celui care a ucis un polițist aflat în misiune lângă Timișoara s-a încheiat cu capturarea fugarului, după aproape 48 de ore de cercetări, scotociri și verificări. Cel mai căutat infractor din România a fost încolțit de o echipă de flagrant a Biroului de Operațiuni Speciale, împreună cu o echipa de la SIAS. La ora 4.45, în noaptea de luni spre marți, Ionel Marcel Lepa a fost încercuit în localitatea Remetea Mare. Din datele furnizate de oamenii legii reiese că, după ce l-a ucis pe polițistul Cristian Amariei, în localitatea Izvin, rănit fiind, el s-a ascuns în vegetația din zona localității Remetea Mare. A pândit un moment în care putea să treacă neobservat de localnici și a bătut la poarta casei bunicii unui prieten de-al său. Când polițiștii care îl căutau au ajuns în localitate, Lepa s-a ascuns, din nou, în vegetația din zonă. Anchetatorii au descoperit, însă, urme de sânge, atât în locuința în care se refugiase, cât și în podul casei.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru EVZ, că infractorul a stat ascuns până la plecarea polițiștilor. Apoi a intrat, din nou, în casă. Nu știa, însă, că locuința fusese pusă sub observație, iar oamenii legii stăteau la pândă. Drept urmare, au fost mobilizați mascații de la trupele speciale de intervenție SIAS ale Poliției Române. Față de acțiunea defectuoasă de la Izvin, în care polițistul Cristian Amariei și-a pierdut viața, de această dată, polițiștii au acționat ca la carte. Au înconjurat perimetrul pentru a nu-i lăsa vreo șansă de scăpare ucigașului și au așteptat momentul în care s-a stins lumina în casă. Atunci au intervenit și l-au luat, „ca din oală” pe Lepa, care n-a mai avut timp să reacționeze, deși avea la brâu pistolul Zastava, de fabricație sârbească, cu care îl împușcase pe agentul Cristian Amariei. Șocat de intervenția bruscă și în forță a mascaților, infractorul a urinat pe el, susțin oameni ai legii.

Incidentul în urma căruia și-a pierdut viața polițistul Cristian Amariei a avut loc, duminică, în localitatea Izvin, lângă orașul Recaș. Polițiștii din cadrul IPJ Timiș se aflau în căutarea bărbatului dat în urmărire internațională și au aflat că Marcel Ionel Lepa, căutat de mai bine de o lună, se ascundea, într-o casă din Izvin. S-a organizat o acțiune de prindere, iar atunci când una dintre echipele de polițiști a ocolit imobilul, pentru a se asigura că suspectul nu fuge prin partea din spate, urmăritul a ieșit din casă, pe fereastră, și a tras în agentul Cristian Amariei. Omul legii a murit după ce a fost împușcat în zona pieptului și în gât. După ce l-a executat pe polițist, Lepa a intrat într-o curte vecină și l-a amenințat cu arma pe un localnic căruia a încercat să îi fure mașina. În acel moment un alt polițist a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, rănindu-l în zona umărului. Ce a urmat a fost demn de filmele de acțiune: colegul polițistului rănit a tras asupra infractorului nu mai puțin de 36 de focuri de armă în timp ce acesta riposta la rândul său cu arma. Trei gloanțe l-au atins pe Lepa, dar rănile nu au fost suficient de puternice ca să-l imobilizeze. Lepa și-a continuat drumul pe rambleul căii ferate până la Remetea Mare, unde s-a refugiat în casa unui prieten. Acolo a fost găsit marți dimineața.

În momentul arestării, mascații au avut parte de o adevărată scenetă de teatru, în care amicul lui Lepa striga, pentru atmosferă, să nu mai fie lovit, iar urmăritul aproape că părea leșinat și respira greu, de durere. Când a înțeles că nu mai poate fugi de oamenii legii, a clacat și s-a scăpat pe el în pantaloni. Legat de complicele ucigașului, Mihaela Pop, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, a declarat, pentru EVZ, că „această persoană poate fi cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare”, faptă pentru care riscă închisoarea de la șase luni la doi ani sau amendă. În prima fază, susține magistratul, el este audiat ca martor.

Din casa bunicii prietenului său din Remetea Mare, Lepa a fost dus la Spitalul Municipal, unde a fost operat și i s-au extras cele două gloanțe rămase în corp, unul în cot, iar altul în zona umărului stâng. Medicii spun că e în afara oricărui pericol, dar îl vor mai ține în spital 2 – 3 zile pentru a preveni suprainfectarea. Medicul Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timișoara, a dat asigurări că rănile suferite de Lepa nu sunt grave iar bărbatul este în afara oricărui pericol. „Pacientul a fost operat, s-au extras cele două proiectile, unul din cotul stâng, altul din zona umărului stâng. Va mai rămâne în spital 2- 3 zile pentru a evita infectarea plăgilor”, a explicat doctorul.

Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Dragan, a declarat că polițiștii care au cercetat casa și împrejurimile locuinței lui Ionel Marcel Lepa au găsit, într-o mașină folosită de acesta, alte două pistoale, ambele neletale, unul cu bile, celălalt cu gaze. Se pare că ucigașul aștepta să fie căutat de oamenii legii, pentru punerea în executare a mandatului pedepsei cu închisoarea, și era decis să riposteze. Practic, oamenii legii trimiți să pună în executare mandatul, au căzut într-o ambuscadă.

În timp ce îl căutau pe criminalul urmărit internațional Marcel lepa, anchetatorii au verificat mai multe piste false, ca urmare a apelurilor la 112. Înainte de miezul nopţii au verificat inclusiv dacă în apropiere de Timişoara au fost trase focuri de armă, aşa cum se anunţase la numărul de urgenţe 112. În final s-a stabilit că a fost vorba de un foc de artificii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.