Primarul „NAZIST” își menține propunerea controversată privind INTERZICEREA TIGANILOR DE A MAI FACE PURADEI și îi atacă pe cei care l-au criticat

PRIMARUL RAMANE „NAZIST” PANA LA CAPAT!

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, revine cu noi declarații în scandalul pe care l-a provocat spunând că tiganii ar trebui să poată face copii doar în urma unei anchete sociale. Edilul își menține punctul de vedere și insistă că nu retractează „nici o virgulă”.

„Este o realitate tristă a țării noastre de la Cuza încoace, pentru care nimeni nu a dorit să găsească soluții”, insistă Dorin Florea, într-un nou mesaj postat pe Facebook.

„Nu retractez nici o virgulă din comunicatul atât de controversat cu privire la necesitatea unei dezbateri publice privind responsabilitatea nașterii unui copil. România reală este cea pe care eu o cunosc, iar tot ceea ce am spus este rezultatul unor analize obiective”, a scris Dorin Florea.

„Transmit mercenarilor care nu au înțeles mesajul meu, că tot ei au fost cei care au prezentat la capitolul „știri horror” violuri, incesturi, părinți care și-au bătut și omorât copiii, mame la 12 ani, nunți cu regi și împărătese la vârste de 12 și 15 ani, copii scoși la cerșit, la furat, copii care dorm în canale și în ghene de gunoi, iar exemplele pot continua. Tot voi ați prezentat, apocaliptic, știri despre demografia României peste 50 de ani. Când ați avut dreptate? Oare de ce atâta încrâncenare pentru un subiect firesc cu privire la o situație gravă a României pe care toți o știm, dar ne prefacem că nu o vedem?!”, a continuat el.

Florea îi acuză pe politicienii care l-au criticat că „se complac în mediocritate și că rămân supuși compromisului politic și ipocriziei, trăsături pe care le manifestă din plin”.

Edilul îi răspunde și șefului CNCD, Csaba Asztalos, care l-a chemat pe Florea la audieri după declarațiile sale controversate, spunând că se poate vorbi de „posibile fapte de discriminare, de posibil discurs de ură”.

„Îi recomand să citească textul meu cu mare atenție și să meargă în zonele defavorizate, să vadă condițiile în care trăiesc copiii aduși pe lume doar pentru alocații. Mai mult, îi recomand să consulte normele legislative din Ungaria în acest domeniu și să facă o comparație cu ceea ce am spus eu!”, a scris Florea.

Vezi: SUGATOAREA DE MACIUCI, Ana Birchall, A LUAT FOC după declarația controversată a unui primar: ‘Să ne ferească Bunul Dumnezeu de așa specimene în politică’ / VIDEO CAND FACE ORAL

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

272 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile