ABSOLUT HALUCINANT! Primarul care a făcut SEX CU MINORE, imposibil de demis. Reacţia prim-ministrului şi a prefectului de Iaşi. “Sunt mandru de ce am facut!”

Damian Butnariu, primarul din comuna Mogoşeşti Siret care a recunoscut că a făcut sex cu două minore, va putea să îşi ducă până la final mandatul, deşi s-a suspendat din PNL. Ludovic Orban promite însă că Butnariu nu se va mai afla pe listele partidului la următoarele alegeri locale.

Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, ne-a explicat şi care sunt motivele pentru care, în prezent, primarul care a recunoscut că a făcut sex cu două minore nu poate fi demis.

„Prefectul poate emite un ordin de încetare a mandatului în situaţii de incompatibilitate sau conflict de interese, constatate de Agenţia Naţională de Integritate sau într-o situaţie de condamnare penală. Potrivit cadrului legal, între prefect şi primari nu există relaţii de subordonare, astfel încât o speţă precum cea în dezbatere nu poate face, în momentul de faţă, obiectul unei măsuri luate de instituţia pe care o conduc“, ne-a spus Marian Grigoraş.

Damian Butnariu este primar în comuna Mogoşeşti Siret din 2004, fiind totodată unul dintre cei mai importanţi membri ai filialei judeţene a PNL Iaşi. Numele primarului apare într-un dosar de trafic de persoane şi de minori din justiţie, Butnariu fiind citat ca martor, la Tribunal, unde a povestit că s-a numărat printre beneficiarii reţelei de proxenetism. În mărturia sa de la DIICOT, menţinută şi în faţa judecătorilor, primarul din Mogoşeşti Siret a povestit cu a „întreţinut raporturi sexuale orale” cu două minore ce îi fuseseră aduse la birou de un proxenet pe nume Adrian Buduroi.

Explicaţiile primarului

„Martorul Butnariu Damian a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreţinut raporturi sexuale orale în sediul primăriei cu numita B.G.A. şi cu persoana vătămată M.D.I., care i-au fost aduse de către inculpatul Buduroi Adrian, plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei“, precizează judecătorii de la Tribunal, în motivarea sentinţei de pe 31 mai 2019, despre declaraţia primarului.

Isprava primarului a avut loc în 2007, în primul său mandat, însă a rămas neştiută până în zilele noastre, în principal din cauza lentorii cu care este instrumentat dosarul penal de trafic de persoane. Procesul nu e gata, de altfel, nici în prezent, sentinţa Tribunalului Iaşi, pronunţată anul trecut, fiind atacată cu apel, recent, de proxeneţi. În primă instanţă, proxenetul Buduroi a primit 15 ani de închisoare, însă a formulat apel.

Pus în faţa dezvăluirilor, primarul din Mogoşeşti Siret a negat în primă fază acuzaţiile, spunând că ar fi vorba de o răzbunare a celor care rânvnesc la postul său de primar. Presat de şefii de la judeţ, Butnariu a recunoscut, mai degrabă voalat, printr-o postare pe Facebook, isprăvile sexuale din primul an de mandat.

Reacţia lui Ludovic Orban

„Eu sunt mândru cu ceea ce am realizat, în calitate de primar pentru comunitatea mea din 2004 încoace şi am şi puterea de a recunoaşte in faţa lui Dumnezeu şi a instanţelor de judecată atunci când greşesc (…) Le mulţumesc tuturor cetăţenilor comunităţii mele pentru încrederea acordată. Ei sunt singurii care îmi cunosc caracterul personal şi realizările în momentele critice din comună, realizări care vor rămâne mai presus de toate răutăţile”, a scris Butnariu, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia sa a fost dublată de un scurt comunicat al PNL Iaşi în care se precizează că partidul a luat act de autosuspendarea lui Butnariu, pe care a catalogat-o ca fiind un „gest firesc şi aşteptat”. „În prima şedinţă a Biroului Politic Judeţean se va face o analiză a acestei situaţii, urmând a se lua o decizie conform statutului PNL”, a precizat PNL Iaşi.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus, ieri, la Hotnews Live, că Butnariu nu va mai candida din partea partidului la următoarele alegeri. “Nu s-a ştiut de lucrul ăsta. Credeţi că a ştiut cineva? Acum s-a văzut, ca urmare a unei depoziţii făcută în instanţă. El a fost demis din funcţia de preşedinte al organizaţiei (filiala locala a PNL) şi nu o să mai candideze el, o să avem alt candidat. Cum să ştim de aşa ceva? Dacă dumneavoastră vă imaginaţi că poţi să ştii tot ce a făcut orice candidat de primar acum 10-15-20 de ani… A trecut vremea aia în care se făcea dosarul la securitate şi se ştia tot despre fiecare”, a spus Orban.

Ce spun sătenii

Până la o eventuală excludere din partid, primarul Butnariu beneficiază de susţinerea sătenilor din Mogoşeşti Siret.

Şase dintre cei şapte săteni cu care am discutat în comună, la finele săptămânii trecute, par a crede că totul e mai degrabă o înscenare. Oamenii sunt mulţumiţi că primarul a asfaltat drumurile şi i-a ajutat pe cei necăjiţi, dar şi că Butnariu a fost deschis cu ei când au avut diverse treburi pe la primărie. „Îi băiat bun. A făcut şcoli, grădiniţe, a făcut toate cele. A dat la lume. Nu am auzit nimic. Damian nu a făcut nimic, a fost cel mai bun băiat din Muncelul acesta (n.r. Muncel este un sat din comuna Mogoşeşti Siret). Din când a venit el, care a fost necăjiţi le-o tras lumină, o făcut toate celea. Cel mai bun băiat a fost Damian Butnaru”, a spus un sătean. Un alt bărbat din comună spune că nu a auzit ca primarul să fi făcut trăsnăile pe care le-a auzit pe la televizor. „Are nevastă, are copii, are copii bine, eu îl ştiu de om bun”, spune săteanul. Un alt bărbat e şi mai tranşant „Nici vorbă. Dar nu se auzea? Dar îs paznici acolo. E un primar extraordinar, ajutător, ajută treburile. O făcut asfalt. De mult îl necăjeşte să îl scoată, dar nu are cum că el e un om de nota 10”.

Ion Păstrăv, un bătrân din comună, crede că „ăştialalţi” vor ca primarul Butnariu să nu mai aibă succes la următoarele alegeri şi de aceea apar acum astfel de acuzaţii.

„Eu nu cred deloc. El a fost un om bun şi a ajutat pe toată lumea. De ce să zic că da sau ba. De câte ori m-am dus să iau de la el o adeverinţă, a fost foarte bun, a zis gata, vino încoace, niciodată nu s-a pus problema”, a spus un tânăr din comună, în timp ce o femeie îi ia şi ea apărarea şi spune că de câte ori a avut nevoie a apelat la primar şi a fost ajutată.

Un singur bărbat, care nu şi-a declinat identitatea, a spus că în sat s-ar mai fi auzit despre diverse isprăvi amoroase de-ale primarului. „S-a mai auzit şi înainte, că a dus una în pădure. Cred că ar fi în stare. De bine, faci de toate.” Săteanul povesteşte că un bărbat a fost supărat pe primar pentru că „i-a dus copilul în pădure să îşi bată joc de el”.

Mărturia uneia dintre prostituate

Reacţiile „la cald” pe care le-am cules din sat au fost completate de peste o sută de comentarii postate pe Facebook, pe pagina primarului. Cele mai multe reacţii au fost încurajatoare pentru edil. Nu e clar câte mesaje negative a primit pe reţeaua socială primarul, deoarece acestea au fost şterse rapid, după cum ne-au semnalat mai multe persoane.

Una dintre fetele care a făcut sex, în 2007, cu primarul, în sediul primăriei, trăieşte şi acum în apropiere de Paşcani. Diana spune că a mai existat un caz, ce nu apare însă în actele dosarului de proxenetism de la Tribunal, când a fost luată de la discotecă şi dusă în sediul Primăriei Mogoşeşti, alături de alte două fete, pentru a face sex cu primarul. „Am făcut recuperare, mulţumesc lui Dumnezeu mi-am revenit după trauma pe care am avut-o şi acum sunt OK. Nu mai intenţionez nimic să fac mai departe. Nu vreau să îmi aduc aminte nimic. Au fost momente care au fost groaznice. Acum nici nu mai vreau să îmi aduc aminte ce a fost acolo”, a spus femeia, în vârstă acum de 30 de ani.

loading...
Loading...

Nationalisti.ro

Editor Coordonator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *