Previziuni NEGRE ale experților: Românul cu credite va face foamea

Petrișor Peiu, doctor al Universității Politehnica din București și fost consilier al premierului Radu Vasile și al premierului Adrian Năstase, a vorbit despre creditele bancare, în situația în care inflația nu pare să se domolească în România. Acesta a spus că „românul cu credite va face foame așa cum este obișnuit”, însă situația firmelor va fi mai gravă.

Într-un interviu acordat la DCNews TV, Petrișor Peiu a precizat că nu crede că se vor termina foarte curând consecinţele războiului din Ucraina, chiar dacă acolo va interveni un fel de stagnare a operaţiunilor militare. Sancţiunile vor rămâne şi vor aduce cu ele creşterea inflaţiei.

Creditele românilor vor crește
Principala problemă pe care noi o avem este că aici se găsesc nişte particularităţi ale dinamicii foarte mari a preţurilor care nu poate fi justificată. El a precizat că România are înregistrată o inflație mare, iar în acest context și creditele românilor se vor scumpi.

„Inflaţia asta mare se domoleşte, în primul rând, prin faptul că vine BNR, domnul Isărescu, şi creşte dobânda pe care BNR o oferă băncilor să îşi ducă banii acolo. Chiar dacă vine, după aia, domnul Vasilescu şi ne spune că se face cu paşi mici, că politica BNR este prudentă… dar se întâmplă.

Citiți și:  Banca Centrală Europeană, ANUNT care provoacă valuri în Europa. News alert

Crescând dobânda, şi băncile trebuie să ştie că se pot duce la stat să plaseze acei bani în condiţii de siguranţă maximă. Ştiu că pot să se ducă să cumpere obligaţiuni de stat cu 8% – 9% dobândă pe an şi atunci vor fi mai puţin atente să dea banii în condiţii prea bune către consumatorii români. Costul creditelor se va scumpi”, a mai spus Peiu.

„Românul cu credite va face foamea”
Petrișor Peiu a mai adăugat că românul cu credite va face foamea așa cum este obișnuit, problema ridicându-se în cazul firmelor, care nu pot să facă același lucru.

„Va fi o dramă naţională pentru economie, pentru că acele companii sunt pe o piaţă concurenţială, europeană şi, dacă la mine în ţară costul este mult mai mare decât în Polonia, eu nu mai pot să vând nici în propria piaţa”, a mai precizat Peiu.

Citiți și:  Banca Centrală Europeană, ANUNT care provoacă valuri în Europa. News alert

Ce ascund modificările la Codul Fiscal
Petrişor Peiu a explicat cât ar trebui să plătească Guvernul pentru compensarea facturilor la energie, dar şi cât ar avea de câştigat dacă ar face plăţile către furnizori. Acesta spune, însă, că doar 20% dintre sumele cerute de furnizori au fost plătite până acum.

Făcând referire la compensarea facturilor la energie, Peiu a menționat că e nevoie de 40 miliarde de lei, adică opt miliarde euro, bani pe care Guvernul României nu îi are. În aceste condiții, furnizorii ameninţă cu oprirea curentului electric.

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.