Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
GENERAL

Pregătiți-vă! În curând va apărea o nouă specie umană care va trăi mai mult, chiar și până la 150 de ani

https www.cancan.ro wp content uploads 2020 02 51515962 385305415615473 2608878605786152960 n

O nouă specie umană va apărea până în 2050 ca rezultat al noilor tehnologii, comportamentului şi selecției naturale, potrivit unui cercetător britanic, care susține că omul trece printr-un proces major de tranziție revoluționară, în urma căruia va trăi mai mult.

Cercetătorul britanic Cadell Last, de la Global Brain Institute, susține că omul trece printr-o „tranziţie evoluţionară” majoră, care, în mai puțin de patru decenii, va face ca ființa umană să trăiască mai mult, să aibă copii la vârste mai înaintate şi să se bazeze pe inteligenţa artificială pentru a executa sarcini mărunte, potrivit dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro

Schimbarea evolutivă este atât de semnificativă, susţine Last, încât poate fi comparată cu evoluția de la maimuțe la primate şi apoi la om. „Deceniul al optulea sau al zecelea de viață al viitorului om va fi foarte diferit de cel al bunicilor noștri”, a spus Last, care crede că oamenii vor ajunge să petreacă mult mai mult timp trăind în realități virtuale.

Unii evoluţionişti susţin că oamenii vor ajunge să trăiască, în mod obișnuit, până la 120 şi chiar 150 de ani, până în 2050.

Cadell Last crede că oamenii viitorului vor ajunge la o maturitate sexuală mai târziu, lucru care are legătură cu ceea ce experţii numesc teoria istoriei vieţii, care încearcă să explice modul în care selecţia naturală înfluenţează evenimente cheie din viaţa unei fiinţe, cum ar fi reproducerea.

Teoria susține că, odată cu creșterea volumului creierului, organismele au nevoie de mai multă energie şi timp pentru a se dezvolta pe deplin şi astfel se reproduc mai puţin. Last crede că astfel, în loc să trăiască intens şi să moară tinere, fiinţele umane vor ajunge să trăiască mai „încet” şi vor muri la vârste tot mai înaintate.

„Societatea globală actuală este un dezastru total. Dar în perioadele de criză apar oportunităţile, iar apocalipsa poate fi de fapt o metamorfoză”, a declarat Cadell Last pentru ziarul britanic Daily Mail. „Cred că următorul sistem pe care îl va crea umanitatea va fi mult mai sofisticat, corect şi bogat decât civilizaţia curentă. Cred că schimbările vor fi comparabile cu diferențele dintre lumea noastră şi civilizația Evului Mediu”, a mai spus cercetătorul.

„Ceasul biologic nu va exista pentru totdeauna”, a explicat Last, care crede că oamenii vor putea opri acest mecanism biologic folosind tehnologii din viitor.

Schimbările au deja loc, scrie dailymail.co.uk, care precizează că vârsta medie la care femeile din Marea Britanie au primul copil a crescut constant, iar acum este de 29 de ani şi opt luni. În Statele Unite, doar 1% dintre copii erau născuţi de mame cu vârsta de peste 35 de ani, în anii 1970. În 2012, acest raport a crescut la 15%.

„Pe măsură ce tarile avansează din punct de vedere socioeconomic, tot mai mulți oameni, în special femeile, au opțiunea de a adera la reproducerea culturală”, a adăugat Cadell Last. Pe lângă mai mulți ani fără copii şi posibilitatea de a beneficia de mai mult timp de relaxare, cercetătorul crede că inteligenta artificială va scădea nevoia societății de slujbe cu calificare redusă. Oamenii vor putea ajunge, de asemenea, să petreacă mult timp în realități virtuale. „Nu cred că majoritatea oamenilor a înțeles implicațiile acestei posibilități”, mai spune expertul.

Teoria lui Cadell Last a fost publicată în revista Current Aging Science, într-un articol intitulat „Human Evolution, Life History Theory, and the End of Biological Reproduction”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.