PRAPAD PE SOSEA DIN CAUZA UNUI TIGAN FARA PERMIS LA VOLANUL UNUI BMW! / VIDEO SOCANT

TIGAN BEAT SI DROGAT …FARA PERMIS LA VOLANUL UNUI BMW:

Un impact violent a avut loc între trei maşini, lângă Floreşti, provocat de un tânăr în vârstă de 20 de ani, fără permis auto, care se afla la volanul unui BMW.

Tânărul aflat la volan nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pierzând complet controlul BMW-ului. Maşina, având tracţiune spate, n-a mai putut fi redresată de tânărul lipsit de experienţă şi a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un Volkswagen Caddy, apoi un Fiat Punto.

Un tigan fără permis s-a urcat la volanul unui BMW şi a făcut prăpăd pe şosea

Potrivit poliţiştilor, şoferul, care circula dinspre Oradea spre Cluj, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă, intrând pe contrasens, unde a izbit un Volkswagen Caddy, iar mai apoi BMW-ul a fost proiectat într-un Fiat Punto, care circula spre Oradea. Nu este exclus ca pierderea controlului să fi fost facilitată şi de faptul că BMW-ul tânărului ar fi avut tracţiune pe spate, informează ebihoreanul.ro.

„Un tânăr de 20 de ani din comuna Bratca, fără permis de conducere, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile meteo – rutiere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat în vârstă de 44 de ani din Cluj Napoca, care circula pe relaţia Cluj Napoca – Floreşti. Apoi, din impactul dintre cele două, autoturismul condus de primul șofer a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula pe banda 1, tot pe sensul de mers Cluj – Oradea, şi acesta condus de un bărbat de 44 ani din Cluj Napoca”, a precizat IPJ Cluj.

Toate victimele implicate în accident au ajuns la spital. Şoferul din Volkswagen a intrat direct pe masa de operaţii, având nevoie de intervenţii chirurgicale urgente.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu