Ponta arunca bomba: Rezultatul moţiunii a fost negociat deja

Liderul Pro România, Victor Ponta, susţine că rezultatul moţiunii de cenzură a fost decis deja, deși inițiativa urmează să fie dezbătută și votată în Parlament doar luni, 31 august. Ponta a sugerat că social-democrații au încheiat un blat cu liberalii. În replică, deputatul PSD, Alfred Simonis îl acuză pe Ponta că minte pentru a-și acoperi propriul blat.

Chiar dacă Pro România va vota în favoarea moțiunii, „Guvernul Orban și gașca vor rămâne în funcții”, a transmis președintele partidului, Victor Ponta,

„Din păcate, în Ilfov, în mod special, pentru că e judeţul cel mai mic (…), dar cu siguranţă este judeţul cel mai bogat, interesele sunt enorme din punct de vedere financiar şi blaturile sunt foarte mari. Aici nu există PNL sau PSD, hai să fim serioşi, aici există Hubert cu Petrache, aici există Pandele, nu există PNL sau PSD, aici e un blat. Din păcate, ca să vă dau o veste proastă, blatul se duce mai departe, până la Parlament. Vă daţi seama că deja s-a negociat rezultatul moţiunii de mâine şi chiar dacă noi toţi cei de la Pro România o să votăm pentru moţiune, deja cred că s-a şi scris, s-au numărat şi voturile. Nu se întâmplă nimic mâine, rămânem cu Orban şi gaşca foarte bine finanţată de altfel din Ilfov”, a declarat Victor Ponta duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor PRO România Ilfov pentru alegerile locale.

Alfred Simonis a transmis că Ponta minte și că acesta nu vrea decât să-și demobilizeze propriii parlamentari

„Ponta minte! Pentru a-și acoperi propriul blat și incapacitatea de a-și controla proprii parlamentarii. Să anunți cu o zi înainte că moțiunea pică demonstrează doar că vrei să demobilizezi parlamentarii PRO România. Ponta deja a reușit să facă asta. Primul parlamentar care a anunțat că nu votează moțiunea este domnul Vasile Ilea de la PRO România Cluj. În final, poate Ponta înțelege că avem nevoie de alte mesaje pentru ca moțiunea să treacă!”, a consemnat Simonis.
Senatorul PSD Vasile Ilea, parte din Pro România Cluj, a spus pentru presa locală că nu intenționează să voteze moțiunea pentru că nu consideră că gruparea Ciolacu poate să aducă stabilitate țării.

„După părerea mea, nu cred că se poate vota moțiunea înainte să avem o decizie a Curții Constituționale cu privire la această situație conflictuală semnalată de Guvern”, a mai adăugat Ilea, citat de făclia.ro.

Comisarul.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu