Ciucă a înaintat o noua propunere legislativă prin care militarii ar putea avea dreptul de a legitima persoanele civile și de a verifica motivul deplasării.
În ultima ședință a Executivului, printre prioritățile legislative pentru luna aprilie, a fost prezentat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Proiectul se referă la prevederile referitoare la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, dar și a verificării motivului deplasării, în condiții de carantinare sau izolare pe timpul pandemiei, potrivit national.ro.
După ce articolul 14, prin care polițiștii militari puteau participa la procesul de legitimare și identificare al persoanelor, a creat un imens scandal, Nicolae Ciucă a fost nevoit să nege că armata va fi folosită în scopul controlului populației. Astfel, articolul 14 a suferit modificări, în sensul în care poliția militară nu va mai putea interveni în controlul populației decât dacă va fi solicitată să sprijine forțele din MAI, anunță ziarul Național. La prelungirea termenului de discuții pe marginea proiectului și a abrogării articolului 14 au contribuit numeroase ONG-uri în cadrul unei dezbateri publice.
Proiectul Poliției Militare a fost dezbătut la sediul MApN, la întâlnirea dintre cadrele militare și reprezentanții societății civile. Conferința a fost transmisă la emisiunea Să Vorbim Despre Tine.
După revizuirea articolului, s-a stabilit că “Pe timpul stării de urgență poliția militară continuă să îndeplinească misiunile și să exercite atribuțiile specifice de pe timp de pace, iar numai la solicitare îndeplinește misiuni în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, conform legislației în vigoare”.
Noua propunere legislativă pentru luna aprilie este prezentată astfel: “completarea cu prevederi referitoare la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, precum și verificarea motivului deplasării / circulației persoanelor în afara locuinței /gospodăriei, interzicerea, temporară a pătrunderii în clădiri, localități sau zone geografice delimitate și marcate în care sunt dispuse măsuri de limitare a deplasării, de carantinare sau de izolare, într-un mijloc de transport, ori evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale, a sa ori a altei persoane, avertizarea persoanelor, prin orice mijloace de comunicare, în vederea încetării acțiunilor prin care sunt afectate măsurile de limitare a deplasării, de carantinare sau izolare, semnalizarea și îndrumarea participanților la trafic, pe timpul stării de urgență, de către personalul militar din MAN care participă la misiunile de sprijin în domeniul ordinii publice ori pentru asigurarea pazei și protecției unor obiective/zone” , conform national.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: