Pensionarii trebuie să trimită acest document, dacă nu vor SA RAMANA FARA PENSIE! Ce este „CERTIFICATUL DE VIATA” și până când poate fi transmis

Conform Legii Pensiilor, pensionarii vor fi nevoiți să trimită autorităților, de două ori pe an, un „certificat de viață”. Documentul trebuie depus doar de pensionarii români, cu domiciliul în afara țării.

Pensionarii români care trăiesc în străinătate sunt nevoiți să dovedească, de două ori pe an, că nu au murit, prin certificatul de viață.

„Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă”, se arată la alin. (5) al art. 102 din noua lege a pensiilor.

Citiți și:  Avocata Ingrid Mocanu arunca BOMBA momentului despre noua lege a pensiilor! S-a aflat adevărul

Legea prevede și obligația beneficiarului de a suporta cheltuielile de transfer al drepturilor bănești.

„Cheltuielile generate de transferul în străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr.197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporţional, de către beneficiar şi de către casele teritoriale de pensii. Cheltuielile generate de transferul din străinătate al prestaţiilor de asigurări sociale, cuvenite şi neîncasate, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.” – Sursa: ExtraNews

Citiți și:  ANUNTUL ANULUI pentru milioane de pensionari! Iohannis a dat OK-ul

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.