Pedeapsa în astfel de cazuri poate ajunge și la 10 ani de INCHISOARE. Mare ATENTIE pentru cei care cumpara MASINI SECOND HAND. Se fac VERIFICARI in trafic

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știe o persoană care cumpără o mașină second-hand este dacă actele sunt originale și sunt în regulă. Șoferii depistați în trafic cu acte neconforme se pot alege cu dosar penal.

O nouă practică pare să înflorească pe internet: vânzarea de acte auto. Mai exact, cei care au vândut maşina, dar au rămas cu actele, le vând celor care au maşină dar n-au acte. Poliţiştii atrag atenţia că, în cazul şoferilor depistaţi în trafic cu acte care nu corespund, se comit 3 infracţiuni în acelaşi timp pentru care pot primi până la 10 ani de închisoare.

La o simplă căutare pe internet, găsim imediat mai mulţi doritori care vor să vândă acte auto originale. Printre ei, o femeie din Ialomiţa care intenţionează să vândă actele unei maşini de teren care a fost scoasă din circulaţie.

Cei interesaţi de astfel de anunţuri au maşini fără acte şi vor să ocolească legea. Reprezentanţii Registrului Auto Român spun însă că e imposibil să fie păcăliţi de cei care recurg la astfel de tertipuri.

Sunt zeci de mii de maşini care au probleme cu identificarea.Cele mai întâlnite cazuri de utilizare a documentelor auto cumpărate de pe internet au legătură cu maşinile furate.

Făptaşii comit trei infracţiuni în acelaşi timp: furt auto, punere în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fals material în înscrisuri oficiale. Pedeapsa în astfel de cazuri poate ajunge şi la 10 ani de închisoare.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/