Pastrama din pluă de oaie, ofertă de Sărbători, pentru publicul obişnuit cu moaştele!

Să nu vă mai auzim că prin rafturile magazinelor româneşti găseşti numai mărfuri expirate, carne de pe vremea dinozaurilor şi brânzeturi cu mucegai proletar, d-al nostru, din bucătărie. Există şi produse proaspete şi foarte bine cotate pe piaţă, după cum denotă eticheta alăturată.

Amatoarele de astfel de delicateţuri sunt îmbiate să consume cu toată încrederea, căci, zice, producătorul, alimentul face extrem de bine la ten, chiar şi aşa, conservat şi afumat.

Oferta cică vine în întâmpinarea Sărbătorilor de Iarnă, şi se adresează în special publicului feminin obişnuit cu moaştele, cu postul şi cu rugăciune, adică doamnelor şi domnişoarelor trecute de 60 de ani, pentru care, după atâta post, mielul proaspăt, bun de dat blana înapoi, este doar o amintire.

E drept, habotnicii familiei tradiționale vor fi derutați un pic de asociere, că, deh, să zici pluă de oaie sau pizză de berbec e cam contra programării noastre genetice divine, dar, în contextul victoriei diversității și al multiculturalismului, exprimarea poate fi considerată măcar politically correct-ă. Sursa: Barikada

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu