Parlamentul recunoaște: Repartitoarele de căldură umflă facturile

Repartitoarele de căldură îi lasă în frig pe români

Obligația montării de repartitoare de căldură în apartamente ar putea fi amânată până la sfârșitul anului viitor, potrivit unui proiect de lege inițiat de parlamentari. Aceștia susțin prorogarea termenului pentru diminuarea costurilor suportate de consumatori pentru încălzirea locuințelor în timpul sezonului rece, recunoscând, implicit, că repartitoarele umflă facturile.

Impusă de Uniunea Europeană, montarea repartitoarelor de căldură în contextul eficienției energetice a adus numai dezavantaje românilor. În primul rând, reabilitarea termică s-a făcut într-un procent infim la nivel național, astfel că un repartitor nu îți va reduce consumul prin simpla lui aplicare pe calorifer. Marile dezavantaje ale repartitoarelor, care au suscitat polemici aprinse în asociațiile de proprietari, țin de costurile ridicate ale facturilor, comparativ cu cele care nu au repartitoare. Pe lângă plata lunară a firmei care se ocupă de citirea acestora, modul în care aparatele măsoară căldura este absolut aberant. Astfel, orice sursă de căldură în afara caloriferului, fie că este aragaz sau un radiator, este măsurată de repartitor ca și consum de energie termică.

Dincolo de toate acestea, marele inconvenient pe care îl aduce montarea repartitoarelor va fi acela că unii locatari vor opri căldura pentru a face economie și se vor încălzi cu ajutorul pereților vecinilor, vecini care vor fi nevoiți să consume dublu ca să suplinească temperatura scăzută de la cei care au închis caloriferele. Obligația de a monta repartitoare de căldură până la 31 decembrie 2021 ar putea fi însă amânată pentru sfârșitul anului viitor, potrivit unui proiect de lege al parlamentarilor.

”În contextul creșterii prețurilor pentru energie electrică și gaze naturale, regăsite, în principal, în creșterea costului de producție pentru agentul termic, suportat de consumatori, se impune prorogarea termenului privind obligația consumatorilor de a monta sisteme de măsurare pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire pentru locuințe”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Costurile ar putea exploda
Parlamentarii atrag atenția că, având în vedere că în sectorul montării contoarelor de energie termică activează doar 20 de companii acreditate de ANRE, este posibil ca nivelul cererii pentru acest serviciu să crească artificial costurile.

”Este nevoie de o prorogare a termenului de aplicare pentru a oferi timp consumatorilor să intre în legalitate și să aleagă cele mai competitive oferte. Această inițiativă este o măsură pentru diminuarea costurilor suportate de consumatori pentru încălzirea locuințelor în timpul sezonului rece. În plus, în actualul context pandemic, montajul propriu-zis al aparatelor de măsurare presupune ca specialiștii în acest domeniu sau instalatorii sanitari să intre în locuințele oamenilor, în doar două luni urmând a fi montate peste 550.000 de aparate doar în București. Acest lucru expune inutil populația la un risc de contaminare cu SARS-Cov-2”, susțin inițiatorii proiectului de lege. Astfel, se modifică termenul pentru montarea sistemelor de contorizare a consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă pentru apartamente și spații cu altă destinație decât cea de locuit, în sensul inserării termenului de 31.12.2022. Inițiativa va reduce impactul financiar în contextul dificil de pe piața de energie pentru consumatori și va oferi timp suficient pentru consumatori să intre în legalitate și să obțină cele mai bune oferte în raport calitate/preț, mai arată inițiatorii proiectului.

Apar și excepțiile
Potrivit proiectului de lege, de la obligativitatea montării repartitoarelor de energie termică vor fi exceptate imobilele de tip condominiu în care au fost deconectate de la sistemul de încălzire centralizată minimum 25% dintre locuințele individuale. Excepție vor face și imobilele de tip condominiu care nu au fost reabilitate termic. În privința acestora, obligația se va aplica în termen de maximum 6 luni de la data recepției finale a lucrărilor de reabilitare termică. – Ziarul National

VIDEO | Medic de prestigiu acuză: Autoritățile falsifică decesele de vaccin! Dr. Damian Baciu, pediatru supraspecializat în vaccinologie la Paris: Se minte încontinuu de la începutul pandemiei

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *