Părinţii lui Marian Cozma, UMILIŢI de unguri, chiar în ziua comemorării fiului lor

marian_22533500

Avocaţii criminalilor au cerut ca părinţii sportivului să meargă în Ungaria pentru a fi testaţi medical. Solicitarea vine după familia lui Marian Cozma a cerut daune morale şi a câştigat despăgubiri de aproape 700.000 de euro. Mai dureros este că părinţii handbalistului trebuie să se prezinte în faţa medicilor maghiari pe 8 septembrie, ziua în care Marian ar fi împlinit 32 de ani.

Petre Cozma, tatăl handbalistului Marian Cozma, ucis în februarie 2009 într-un club din Veszprem, a dezvăluit că a fost contactat de o persoană de la Ambasada Ungariei, care i-a dat o veste năucitoare.

“Faţă de la Ambasada care ne anunţă pe noi ce se mai întâmplă, ne-a spus ceva de am rămas masca. Şi eu şi soţia mea. Ne-au pus să ne ducem în Ungaria, pe 8 septembrie, auzi pe 8 septembrie, de ziua băiatului meu! Asta au cerut avocaţii criminalilor”, a declarat Petre Cozma, pentru cancan.ro.

Totodată, el a dezvăluit şi motivul pentru care este chemat, alături de soţie, în Ungaria: “Vor să vadă dacă suntem bolnavi, că poate au minţit medicii români. Vor să ne omoare şi pe noi! Cum să mergem noi acolo în ziua în care trebuie să-i facem pomană lui Marian? Eu le-am zis că nu putem să ne deplasăm, soţia mea e netransportabilă, avem acte de la medici în acest sens”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/