„Painea turceasca de Buzau” hranea conturile teroristilor kurzi?

Destructurarea rețelei de evazioniști turci, care au comis, într-o perioadă de nici patru ani, o fraudă de aproximativ 18 milioane de euro în dauna statului român, a fost o operațiune din categoria celor „speciale”. De aceea au fost angrenate nu doar Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizatăși Terorism (DIICOT), ci și servicii secrete ale României, Turciei și ale unor țări ale Europei de Vest. Surse bine documentate ne-au dezvăluit faptul căîntreaga tevatură a fost pornită de serviciile secrete turce, care au luat urma sumelor provenite din „evaziunea fiscală cu pâine” din România și

i-ar fi identificat pe beneficiarii finali ai „valizelor cu bani” scoase din țară ca fiind membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație pe care Turcia, SUA și multe state europene o consideră o grupare teroristă. Urmând firul invers, anchetatorii români, căror li s-ar fi cerut în mod expres, inclusiv pe cale diplomatică, destructurarea rețelei, au ajuns la cei șase turci arestați de judecătorii Tribunalului Buzău.

Șase milioane euro plecau anual către Turcia, Suedia și Germania

În afacere erau implicați și cetățenii turci care dețin brutăria de pe bulevardul Nicolae Bălcescu și o moară de cereale la Ulmeni, rețeaua având ramificații și în alte județe, precum și în afara țării, acolo unde erau direcționați banii rezultați în urma operațiunilor ilicite. Împotriva a 37 de membri ai rețelei a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii și jandarmii, au efectuat 45 de percheziții în mai multe județe din țară, printre care și Buzăul. în urma descinderilor, nu mai puțin de 60 de persoane au fost aduse pentru audieri la sediul Biroului Teritorial Buzău al DIICOT, ulterior 17 suspecți fiind reținuți. Aceștia au fost prezentați instanței, împotriva a șase dintre ei fiind emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Este vorba de cetățeni turci, care se pare că erau capii rețelei, coordonând toate operațiunile ilegale comise în mod repetat din anul 2009.

Citiți și:  Știre-bombă. Primul român cu Covid-19, condamnat! Mii de oameni riscă pușcăria!

Reamintim că membrii grupării în cauză  au achiziționat cantități mari de grâu de la producători din Buzău, Brăila, Giurgiu, Argeș, Ilfov, Covasna, Ialomița și Arad, pe care apoi le-au procesat, iar produsele de panificație produse din făina astfel obținută le-au comercializat fără a întocmi documente sau făcând acte inexacte, în care erau trecute cantități mult mai mici decât cele reale. În unele situații, documentele pentru grâul achiziționat erau întocmite pe numele altor persoane fizice sau juridice decât furnizorii reali. Banii obținuți prin sustragerea de la plata taxelor către buget erau însușiți de cetățenii turci, care aveau oameni și în afara granițelor țării, cărora le redirecționau sumele respective. Astfel, anual, circa șase milioane de euro proveniți din evaziune luau calea Turciei, Suediei și Germaniei,  valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Finanțare din trafic de arme și droguri

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (Parti Karkerani Kurdistan), prescurtat PKK, este o organizație separatistă kurdă, care luptă pentru independența teritorială a kurzilor în Turcia, în vederea creării unui Kurdistan independent. Turcia, împreună cu Statele Unite ale Americii și multe alte state europene, consideră PKK o grupare teroristăși refuză orice negocieri în vederea soluționării problemei kurde.

Citiți și:  Știre-bombă. Primul român cu Covid-19, condamnat! Mii de oameni riscă pușcăria!

Un raport al Statului Major al armatei turce, întocmit pe baza informațiilor furnizate de unitățile de spionaj, afirmă că Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație considerată teroristă, continuă să obțină finanțare prin intermediul unor asociații care activează inclusiv în România. Potrivit presei turce, raportul Statului Major al armatei turce, redactat pe baza informațiilor furnizate de unitățile de spionaj, dezvăluie ca PKK obține finanțare prin intermediul câtorva asociații cu sediul în Germania, Austria, Spania, Belgia, Grecia, Statele Unite, Finlanda, Danemarca, România, Rusia, Irlanda, Suedia, Norvegia, Italia și Marea Britanie. Deși în unele dintre aceste state PKK este consi­derată organizație teroristăși scoasăîn afara legii, separatiștii kurzi achiziționează arme folosind fondurile de la asociații stabilite în aceste țări și administrează alocarea resurselor financiare, care se ridică la 300 de milioane de dolari. Raportul conține dovezi ale implicării PKK în traficul cu arme și droguri, subliniind ca PKK a inceput recent să opereze în regiunea Caucazului. Traficul cu droguri este intens în țările scandinave, cunoscute ca fiind centre ale drogurilor, precizează raportul, citat de „Journal of Turkish Weekly” și „Today’s Zaman”.

Sursa: Opinia Buzau

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile