Organismul post-modernist

Legat de țigani, subiectul este destul de complex și, voit sau nu, acesta păstrează sub tăcere o serie de factori agravanți. În primul rând, observăm problema demografică: România, din păcate, adăpostește o populație de etnie țigănească foarte importantă. Dar, contrar ideilor vehiculate, această populație nu se înmulțește printr-o dinamică organică, ci este susținută indirect prin convergența mai multor elemente negative autohtone. Mă voi restrânge în acest exercițiu la două aspecte pe care le consider determinante:

– Dinamica demografică negativă a românilor, care arată o detașare tot mai accentuată față de modelul tradițional (patriarhal) de conviețuire și de întemeiere familială în baza învățămintelor creștin-ortodoxe. Acest nou model familial remodelat și încadrat în limitele interne ale procesului consumatorist, care a înlocuit treptat idealul de „uniune sacră” cu acela al „individualităților asociate” (pe termen scurt!), nu a fost impus să favorizeze nașterea și creșterea copiilor, viitorul neamului, ci să cultive fără nici un fel de rezistență plăcerile impulsive efemere, individualitatea și, prin urmare, favorizarea mecanismelor de distrugere a identității și conștiinței naționale.

– Exodul spre mirajul occidental și minele lui de aur imaginare care și-a atins apogeul în anul 2007, când peste 458 de mii de români și-au părăsit țara. Prin măsurile politice concertate de agresiune și distrugere națională la toate nivelele, totalul românilor care au fost constrânși să părăsească România în acești 30 de ani a fost de aproximativ 6 milioane, printre ei numărându-se mulți dintre cei mai activi și mai bine pregătiți compatrioți ai noștri.

Aceste două aspecte fundamentale, oricât de insurmontabile ar părea, rămân totuși secundare față de problema tot mai acută a efectului de „profilare” post-modernist în care se află mentalul colectiv românesc. După 30 de ani de manipulare prin intermediul mass media, gândirea, percepția și modul de viață ale românilor, fie că ne place sau nu să recunoaștem, au fost schimbate în mod radical. Nu intrăm pe fondul unui studiu sociologic amănunțit, câteva exemple de „violare“ a unor tabuuri românești seculare sunt suficiente pentru a verifica veridicitatea acestei abandonări programate a tradițiilor românești:

  • refuzul de a accepta realitatea;
  • respingerea asumării răspunderilor;
  • precaritatea culturală;
  • lipsa conștientizării necesității independenței ideologice;
  • dependența față de modelul consumatorist;
  • inexistența conștiinței politice;
  • coborârea la nivel pur formal a practicii religioase (atunci când aceasta există);
  • conflictul exacerbat între generații, întreținut prin invocarea unor premise false;
  • banalizarea practicii sexuale încă de la vârste foarte tinere;
  • avortul necontrolat (crima perfectă a „progresismului”);
  • divorțul.

Dacă acceptăm constatarea acestor deviații patologice, pe care le-am putea încadra în etapa post-manelizare, așa zisa „problemă țigănească“ poate fi privită din perspectiva unui virus care acționează asupra unui organism bolnav, al cărui sistem imunitar nu mai răspunde la agresiune. La oameni, sănătatea organismului depinde intrinsec de respectarea condițiilor optime de funcționare a fiecărui organ în parte. Organismul unui neam sau a unui popor depinde, și el, de aceste condiții de funcționare optimă a fiecărui organ în parte. Organele neamului sunt rezultatul potențialului genetic influențat de luptele sale de-a lungul veacurilor. Modul de a gândi și de a acționa ale unui popor, întru prezervarea și continuitatea sa, este rezultatul unei evoluții organice UNICE și nicidecum universale. Orice deviație de la cursul vital, orice ieșire din Lege, îndepărtare din tradiții și de obiceiuri provoacă slăbirea sistemului imunitar, permițând pătrunderea și dezvoltarea virusurilor, fapt care duce, uneori, până la provocarea unor modificări esențiale sau chiar la omorârea gazdei, fază în care se pare că ne aflăm.

Prin urmare, realitatea cu care ne confruntăm ridică o întrebare fundamentală: mai este românul capabil să înțeleagă că „problema țigănească” este, de fapt, unitatea de măsură a propriei ieșiri din matcă, din învățăminte, din tradiție?…

Un lucru este cert: respectând dinamica actuală, raportându-ne la  modelul demografic dintre albi și minoritățile rasiale din S.U.A., riscul este ca populația țigănească să devină, în cel mult trei decenii – cum prognozase, în urmă cu vreo 15 ani, acum ignoratul lor lider Mădălin Voicu – din „minoritate conlocuitoare, în majoritate conducătoare“, care, în baza vocabulei introdusă subversiv și samavolnic, „rom“, va fi percepută în Occident ca noua „majoritate românească“! Însă, dacă luăm în considerare succesul asimilării maselor în peisajul socio-cultural mediatic impus în România și, dacă acest deznodământ demografic se adeverește, oare asta o să-i deranjeze pe telespectatorii lui Cabral Neculai Ibacka? V-ați analizat vreodată starea sufletească atunci cînd îl auziți pe acest „Cabral“, în emisiunile pe care le moderează – căci a ajuns moderator și producător de emisiuni! –, cînd zice, chipurile afectat, „Noi, românii“, deși nici el nu este convins de afirmația sa?! Cât de „român“ este Cabral Neculai Ibacka? Mai mult, dacă o carte de identitate din plastic ordinar te face „român“, mai înseamnă ceva să fii român? Și trebuie să ne supunem cu maximă obediență acestor măsuri?! „Capul ce se pleacă sabia nu-l taie,/ Dar cu umilinţă lanţul înconvoaie ”.

(Va urma)

Mihai ȘERBAN

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/