Orban, OUT?! Prima decizie a PSD după destituirea Guvernului


PSD a anunțat deja care va fi primul lucru pe care îl va face, după ce va destitui Guvernul Orban prin moțiune de cenzură. Cele mai importante voci social-democrate au arătat că partidul va depune o moțiune de cenzură imediat după încetarea stării de alertă.

Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu, susţine că prima măsură a social-democraţilor după demiterea Guvernului Orban prin moţiune de cenzură va fi creşterea pensiilor şi a alocaţiilor.

„Ludovic Orban este primul premier care ignoră de luni de zile, cu cinism, interesele pensionarilor şi ale copiilor, într-un context de criză, în care tocmai aceste categorii ar trebui protejate.

”Criză economică, nu doar de sănătate”
A trecut destul timp ca să înţelegem că pe agenda de guvernare liberală nu se află creşterea pensiilor, aşa cum prevede legea adoptată în guvernarea PSD, şi nici dublarea alocaţiilor.

Citiți și:  Lovitura TOTALA pentru PNL: Pensiile vor fi majorate cu 40%

Premierul a spus astăzi, cu subiect şi predicat, că va ataca la CCR legea prin care PSD a făcut posibilă dublarea alocaţiilor.

Ceea ce nu înţelege acest Guvern este că nu trebuie să se comporte ca şi cum românii trec doar printr-o criză de sănătate. Aceştia se luptă şi cu o criză economică, care le-a afectat şi le-a diminuat veniturile şi perspectivele.

Şi cine sunt cei mai vulnerabili în faţa acestei crize, dacă nu marea majoritate a pensionarilor şi copiilor, care sunt dependenţi de veniturile familiei, la rândul lor afectate”, a spus Stănescu.

”Guvernul să nu mai amăgească”
El a adăugat că aceste creşteri „legitime” s-ar duce tot în economia naţională, ar consolida consumul şi ar mai reduce starea de vulnerabilitate a acestor două categorii.

„Guvernul Orban ar face bine să nu mai amăgească nici pensionarii care sunt părinţii noştri, nici copiii, care sunt viitorul nostru. Să facă bine să iasă din jocul ‘ba creştem, ba nu creştem, ba ne mai gândim’ sau să facă un pas în spate de la butoanele guvernării, pe care o folosesc mai mult pentru interesele lor politice şi electorale.

Citiți și:  Bomba cu ceas pusă de PSD în brațele guvernului Orban. Cum va muta Klaus Iohannis?

Dacă nu, după ce vom depune o moţiune de cenzură împotriva acestui Guvern cinic, care şi-a administrat mai bine interesele economice şi politice decât pe cele ale românilor, cele două obligaţii, de majorare a pensiilor şi de dublare a alocaţiilor, vor fi îndeplinite foarte repede”, a menţionat acesta.

Guvernul va sesiza Curtea Constituţională în cazul legii privind dublarea alocaţiilor, a anunţat, luni, premierul Ludovic Orban, arătând că este greu de susţinut financiar şi că va fi stabilit un grafic de creştere progresivă a acestora.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

888 de vizualizări
loading...
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile