Orban, facut praf de jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Mesaj pentru alegatori: „Să fie la fel de ticăloși și inumani”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit, la emisiunea Cap Limpede, despre fostul prefect al Capitalei, Gheorghe Cojanu, demis din funcție după seria de declarații absurde făcute în direct la Digi24. Gazetarul spune că fostul prefect „este o combinație de neomenie cu prostie rară” și că premierul Orban, prin numirea lui Cojanu la Secretariatul General al Guvernului, transmite votanților mesajul .

Cristian Tudor Popescu: Fostul prefect este o combinație de neomenie cu prostie rară. Rar am văzut așa ceva. Pe lângă faptul că a debitat niște imbecilități absolute în duminica aceea, nu le mai reamintesc, le știe toată lumea, era și inuman! „Păi sunt alegeri, și mai sunt și inundații!”. Nu exista nici cea mai mică preocupare în vorbirea acestui specimen în legătură cu oamenii aflați în dificultate acum, în Capitală. El trebuia să ia măsuri, atunci, pe loc! Cu fiecare oră se infectau oameni în plus, mureau. Și ăsta spunea: „Sunt alegeri și eu am fost la cumpărături”. Inumanitatea, pe lângă prostie… Este formidabilă inumanitatea acestui individ.

Claudiu Pîndaru: Aceste calificative au fost adoptate, de altfel, și de către șefii domniei sale, de-aia a fost demis…

Cristian Tudor Popescu: Da, ulterior. Eu am scris din primul moment, din seara aceea când s-a manifestat, aici la Digi24, la ora 23, după ce mi-au ieșit ochii din cap văzându-l ce face și ce spune, intrând a doua oară, am scris: „Prefect, dobitocul perfect”.

Dar, domnul Orban a spus: „Să evaluăm, să vedem, după aceea ne pronunțăm, să mai frământăm problema în colectiv”. Și a frământat-o. Și acum acest ins a fost pus la Secretariatul General al Guvernului – Luftinspektor. Adică inspector de aer. Individul ăsta e pus acolo să inspecteze, deci vine el și spune cum e bine și cum e rău! Ăsta… Ce mesaj transmite domnul Orban în felul acesta alegătorilor, cetățenilor? Transmite mesajul: „Fiți ticăloși și inumani ca acest individ și ca mine, Orban. Pentru că dacă eu fac gestul ăsta, să-l mut pe ins de la prefectură în Secretariatul General al Guvernului, atunci sunt la fel de inuman și de incompetent și de impostor ca acest individ. Și știți ce vă cer, dragi alegători și votanți ai PNL-ului, vă cer să fiți și voi la fel. C-așa e bine. Uite, vă dau eu exemplu, eu prim-ministrul. Așa se face! Dacă vedeți pe undeva un ins de soiul ăsta și vedeți că e în dificultate, dați-i o mână de ajutor, oferiți-i un loc! Mai călduț, undeva. C-așa e bine, așa vă învăț eu, prim-ministrul vostru.

Acest articol este o opinie.

Comisarul.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile