Orban anunță PRĂBUȘIREA PNL, dar și a Guvernului. News alert

Ludovic Orban anunță prăbușirea PNL în sondaje, dar și a încrederii în Guvernul Cîțu și-n premierul Florin Cîțu.

”PNL a pierdut masiv din încredere, doar 15% dintre români mai consideră că România se îndreaptă într-o direcție bună. Încrederea în Guvern și-n premier prefer să nu v-o spun public, dar toți puteți simți lucrul ăsta, în viața de zi cu zi, vorbind cu oamenii, comunicând cu oamenii, fie direct, fie pe rețelele sociale, fie evaluând, în mod obiectiv percepția PNL de către români” a spus Ludovic Orban în urmă cu scurt timp, la Consiliul Național al PNL.

”Mai mult, prin decizii care n-au fost luate cu acordul meu, am ajuns într-o criză politică care pune sub semnul întrebării guvernarea de către PNL. Cel care va fi ales președinte al PNL are de atins obiective imediate care să țină cont de realitatea politică și de capacitatea fiecăruia, demonstrată de cariera pe care o are în spate. Primul obiectiv și cel mai important e refacerea unității PNL, fără de care orice demers ulterior poate fi sortit eșecului. Al doilea este refacerea încrederii cetățenilor români în PNL. Și-n 2017, când am preluat conducerea partidului, încrederea în PNL era foarte mică, încrederea în victoria membrilor PNL era aproape egală cu zero și, cu toate astea, am demonstrat că PNL are forța de a câștiga alegerile, de a câștiga încrederea cetățenilor români, de a guverna România în beneficiul cetățeanului, de a se așeza la guvernare patru ani pentru a aduce României saltul de care are nevoie” a spus Ludovic Orban în fața a peste 500 de liberali.

”Fără mofturi și fără toleranță”
El a mai punctat că cel care va fi ales președinte al PNL va trebui să aibă capacitatea de a reface majoritatea parlamentară pentru a putea susține un guvern care să guverneze cu deplină capacitate și de a avea capacitatea de a trece prin Parlament toate reformele promise românilor.

”Am promis românilor patru ani de pace” a afirmat Ludovic Orban, care a adăugat că asta trebuie făcut ”fără mofturi”, dar și ”fără niciun pic de toleranță față de PSD”, partid pe care l-a acuzat că a permis menținerea subdezvoltării și sărăciei.

Intervenția lui Ludovic Orban în cadrul Consiliului Național al PNL a fost una de forță, având în vedere rafala de aplauze de care s-a bucurat. Totuși el a spus: ”Celor care nu mă aplaudă astăzi, vor avea timp să cumpănească până în 25 septembrie și chiar dacă astăzi nu mă aplaudă, să voteze pentru binele PNL” a mai spus Ludovic Orban. Din sală, s-a văzut că cei care-l susțin pe Florin Cîțu au ales să nu aplaude mesajul lui Ludovic Orban, printre ei numărându-se Raluca Turcan sau Rareș Bogdan.

Sursa: dcnews.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *