OMS, ANUNTUL MOMENTULUI privind MASTILE!

OMS a lansat, vineri, un avertisment cu privire la noile mutații COVID-19, atrăgând atenția cu privire la măștile de pânză. Mai protejează acestea sau nu?

OMS a transmis recent că măștile din pânză sunt în continuare la fel de eficiente. Acestea protejează în faţa noilor mutaţii ale coronavirusului. Explicația ar fi că modul de transmitere este acelaşi, a transmis vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Reprezentanții au mai spus că nu intenţionează să-şi schimbe recomandările, notează AFP.

Anunțul OMS privind măștile de pânză
“Măştile din pânză, nechirurgicale, pot fi folosite de toate persoanele cu vârsta sub 60 de ani care nu au probleme speciale de sănătate”, a spus directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS, Maria Van Kerkhove.

“În zonele unde virusul circulă, trebuie purtate măşti atunci când oamenii sunt înghesuiţi şi devine imposibil să stai la cel puţin un metru distanţă unul de celălalt, precum şi în camere cu ventilaţie slabă sau prost aerisite”, a adăugat ea într-o conferinţă de presă.

Citiți și:  OMS recunoaște : Vaccinul împotriva poliomielitei provoacă focare de poliomielită în Africa

Țările europene au impus purtarea măștilor medicale
Germania şi Austria au impus portul măştilor medicale (chirugicale sau FFP2) în magazine şi mijloace de transport.

La rândul său, guvernul francez a cerut să nu mai fie utilizate unele măşti textile printre care cele făcute acasă, considerând că nu filtrează suficient în faţa apariţiei noilor mutaţii ale coronavirusului.

“Ţãrile sunt libere sã ia mãsurile pe care le considerã necesare”, a continuat Maria Van Kerkhove.

Or, chiar şi cu mutaţii care pot fi mai contagioase, “nu avem nicio indicaţie sugerând cã modul de transmitere s-ar fi schimbat”, a subliniat directoarea departamentului tehnic de combatere a pandemiei de COVID-19 din cadrul OMS.

Citiți și:  Este răsturnare totală de situaţie. Informaţia momentului despre şcoli!

Este motivul pentru care, a explicat ea, în ce privește recomandãrile în vigoare, “nu intenționãm sã le modificãm în stadiul actual”.

OMS reduce prețul testelor
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin intermediul programelor UNITAID şi FIND, a anunţat vineri un acord care va reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de astfel de teste destinate ţările în dezvoltare şi care vor fi produse în 2021, relatează EFE, conform Agerpres.

Graţie acestui acord, preţul unui test se va reduce de la 5 la 2 dolari şi jumătate şi se va reuşi acoperirea a 50 % din nevoile ţărilor cele mai vulnerabile.

Sursa: capital.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

LASA UN COMENTARIU