Olguța Vasilescu dă lovitura. Este total FARA PRECEDENT în România

Edilul din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a reușit să provoace valuri în rândul social-democraților cu reușita de la Craiova. Prin intermediul fondurilor europene, primarul a reușit ceea ce nu s-a putut încă în alte localități din România.

Senatorul social-democrat Alfred Laurențiu anunță că „aleșii locali ai PSD demonstrează” că se poate la Craiova, acolo unde toți cetățenii pot efectua în mod gratuit teste RealTime PCR. Parlamentarul a precizat că toate costurile legate de aceste teste sunt asigurate din fonduri europene.

„Craiova este prima localitate din România în care testarea COVID este gratuită pentru toți cetățenii. Prin acțiunea primarului PSD Lia Olguța Vasilescu, municipiul Craiova a devenit prima localitate din România în care se asigură testarea COVID gratuită pentru toți locuitorii.

Primăria a asigurat deja 45.000 de teste RT-PCR care vor fi administrate de personalul medical de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Victor Babeș, aflat în subordinea Primăriei. Costul testelor a fost asigurat din fonduri europene, fără a încărca bugetul local. Aleșii locali ai PSD demonstrează că acționează eficient în combaterea pandemiei”, a declarat senatorul Alfred Laurențiu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Anunțul făcut de Lia Olguţa Vasilescu
Amintim că, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a anunțat printr-o postare pe pagina sa de socializare că locuitorii municipiului Craiova care au nevoie de testare tip RealTime PCR pentru COVID-19 o pot face gratuit, începând de vineri, 14 ianuarie 2022, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”.

Potrivit mesajului transmis de primarul Craiovei, testarea gratuită pentru COVID-19 se poate efectua zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, între orele 7,00 şi 19,00, fără programare prealabilă, în ordinea sosirii la sediul spitalului din Calea Bucureşti nr. 64. Testarea se va face până la 1 martie 2022, dar ar putea continua şi după această dată, în funcţie de contextul epidemiologic.

„Rezultatele (exclusiv în limba română) vor fi disponibile pe suport de hârtie la poarta unităţii sau electronic, pe o adresă de e-mail, în termen de maximum 24 de ore de la testare, în funcţie de numărul de solicitări. Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ Craiova se implică şi mai mult în lupta pentru combaterea pandemiei de coronavirus şi vine în întâmpinarea nevoilor craiovenilor privind testarea la COVID-19”, informează primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.

Testarea se face prin intermediul proiectului „Combaterea răspândirii virusului prin Dotarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ Craiova” care are o valoare de circa 10 milioane euro.

Sursa: capital.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.