OFICIAL Un celebru milionar din Romania, candidat pentru Palatul Cotroceni

Primul Congres al Partidului Dreapta Liberală, întrunit la Botoșani, l-a desemnat pe Viorel Cataramă drept candidat la președinția României.

Candidatura va fi sub sloganul „Visul Românesc – SIGURANȚA ȘI PROSPERITATE. Om de afaceri celebru, Cataramă va fi cel mai bogat candidat la prezidențiale.

Viorel Cataramă a declarat, sâmbătă, la primul Congresul DL de la Botoșani, că România a avut ghinionul să aibă după 1989 persoane care au vrut să schimbe comunismul cu socialismul cu față umană și care au redirecționat România începând cu 1990 și până în prezent spre socialism.

„Toate forțele politice din 1990 au fost socialiste sau neomarxiste, au dus o politică socialistă care înseamnă să îți umfli statul până pleznește, cu angajați a stat, să îi îndopi cu privilegii, salarii, ajutoare sociale, pensii speciale. Toate guvernele au făcut la fel, iar România a ajuns să aibă 30% din personalul care muncește angajat la stat. România este țara paradoxului absolut în lume, clasa de mijloc fiind reprezentată de membrii aristocrației bugetare, angajați la stat, iar cei care ar trebui să reprezinte clasa de mijloc, cei din sectorul privat, au salarii mai mici decât cei de la stat. România se scufundă fără un sector privat puternic”, a spus Cataramă.

Acesta a adăugat că, în România, președintele poate implementa un program având la dispoziție CSAT unde se pot lua decizii obligatorii pentru toată lumea și a promis că, dacă va ajunge la Cotroceni, va convoca CSAT pentru a stabili 6 direcții de strategie de securitate națională, prima fiind siguranța cetățeanului și lupta împotriva crimei organizate și corupției, nivelul de trai, sprijinirea exporturilor și diminurea importurilor, diminuarea angajaților din sectorul public, apoi învățământul, sănătatea, Diaspora și relația cu vecinii din flancul Nord-Estic.

„Un Parlament corupt și incompetent, socialist până în măduva oaselor, ar refuza să pună în practică deciziile CSAT, iar atunci președintele are la dispoziție referendumul și întreabă poporul. Dacă totuși se refuză, se poate declara starea de necesitate și lua măsuri coercitive împotriva oamenilor sau structurilor care nu pun în aplicare referendumul. Cei care refuză trebuie să fie acuzați de înaltă trădare. Președintele să verifice cum se pune în aplicare deciziile CSAT, are toate mijloacele de a pune în aplicare voința poporului român”, a mai spus Viorel Cataramă.

Acesta a subliniat că DL vrea un stat suplu, cu numai 10% din total angajați în sectorul public, ca în Japonia, iar restul să muncească în sectorul privat, și un deficit bugetar zero.

La finalul discursului său, Cataramă a fost votat, în unanimitate, candidat al DL la Președinția României.

Congresul partidului politic DREAPTA LIBERALA, intrunit la Botoșani a ales Biroul Executiv în următoarea componență:

  1. Viorel Cataramă, Președinte

  2. Dumitru Bălan și Adina Alberts (soția lui Viorel Cataramă) prim vicepreședinți

  3. Adrian Ghica, Marian Burda Boangar, Adrian Pistol și Alexandru Capatana vicepreședinți

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu