Pe fondul evenimentelor din Ucraina si a actiunilor Rusiei condamnate la nivel mondial trei stiri de mare interes au ajuns la cunostinta opiniei publice. Știri ce se referă la penetrarea capitalului rusesc în România, în două zone de mare relevantă socială – este vorba de fotbal si mass media dar si de piata alimentării cu combustibili.
Gazprom a anuntat oficial toate companiile petroliere din România că vrea să cumpere benzinării cu toptanul, este una dintre stiri. Compania petrolieră NIS Petrol, divizia din Serbia a gigantului rus Gazprom Neft, vrea să ajungă la o cotă de 10% pe piata benzinăriilor din România după anul 2015 si analizează, în acest moment, orice posibilitate pentru a atinge această tintă, inclusiv achizitia de statii deja existente, a declarat, marti, Ileana Sorina Băltatu, director executiv al companiei. În ultimul an, au existat informatii în piată referitoare la o eventuală negociere între cele două companii pentru ca NIS să preia mai mult de 100 de statii Petrom.
Băltatu a fost director general si de retail al Shell România în perioada 1998-2005 când au fost vândute benzinăriilor Shell din România, în 2004-2005, către ungurii de la MOL. Se stiu legăturile dintre capitalul rusesc si compania “austriacă”, ale cărei actiuni de pe piata liberă, potrivit unor declaratii din 2009 ale lui Traian Băsescu ar apartine Gazprom. Ungaria are de asemenea strănse legături cu Rusia, inclusiv contracte militare desi este tară NATO. Practic ungurii si rusii, buni prieteni ai românilor, după cum stie toată lumea, ar urma să detină controlul pe piata distributiei de combustibil, chestiune care ar trebui să intereseze (si) CSAT-ul nu doar jurnalistii.
A doua stire – legată tot de „prietenii rusi” de la Gazprom sună astfel: „Gazprom – parte interesată indirect în incercarile de preluare „la pachet” a operatiunilor CME din Romănia si Bulgaria”.
A treia stire se referă la fotbal si la o domnisorică rusoaică ce a cumpărat drepturile de difuzare de la Liga banditilor astia din fotbalul românesc, atăt de corupt si de venal. Domnisorica are si un bun amic ungur, mare iubitor si el de români, pe nume Paszcani.
CME este Trustul de care apartine PROTV. Compania Central European Media Enterprises (CME), care deţine liderul pieţei locale de media, Pro TV, este legată de un anume domn Ronald Lauder, lider al comunitătii evreiesti americane, personaj de top în B’nai B’rith, o organizatie cu vechi si numeroase legături cu spatiul rusesc. Hotnews a marcat subiectul.
Compania CME – confruntată cu datorii de sute de milioane de dolari şi cu scadente de plată a dobânzilor în următorii ani – a menţionat că, după ce a anunţat, în toamna, rezultatele pe trimestrul al treilea din 2013 şi fiind nevoită să-şi îmbunătăţească lichiditatea, a început discuţii atât cu Time Warner, în vederea unei potenţiale tranzacţii financiare, cât şi cu posibili cumpărători pentru „anumite active”.
Gazpromul lui Putin – bază militară
Acele „anumite active” sunt dorite de conglomeratului rus Gazprom, prezent în piaţa media de peste un deceniu şi jumătate, prin Gazprom Media – companie care în 2012 avea o capitalizare de 200 de miliarde de ruble şi care este activă pe toate segmentele media din Rusia. Practic, PROTv, unul dintre cele mai credibile posturi TV din România, dacă va fi preluat va fi pur şi simplu controlat de Mafia Rusă. Haznalele media ale lui Voiculescu si Cozmin Gusă – ambii mari iubitori ai rusilor vor fi nimic pe lângă ce va fi PROTV dacă încape pe mâna Gazprom, jucăria lui Putin.
Situaţia companiei Gazprom s-a schimbat brusc în iunie 2000, atunci când Vladimir Putin a devenit preşedinte al Rusiei.După ce a venit la putere, Putin l-a concediat imediat pe Chernomyrdin din poziţia sa de preşedinte al consiliului de administraţie al Gazprom şi s-a folosit de participaţia deţinută de stat pentru a-l da afară pe Vyakhirev. Cei doi au fost înlocuiţi de Dmitry Medvedev şi Alexei Miller, care anterior au lucrat pentru Putin la Sankt Petersburg. În anul 2001 Gazprom a preluat controlul singurului canal TV cu expunere naţională şi independent faţă de stat din Rusia, Media-Most holding, deţinut de oligarhul Vladimir Gusinsky. În anul 2002 Gazprom Media a cumpărat toate acţiunile Media-Most deţinute de Gusinsky.
De atunci Gazprom a devenit o adevărată bază militară, compania având dreptul, printr-o hotărâre a Dumei de Stat a Rusiei să detină o armată privată (vorba vine) proprie.
În ce priveste tema fotbalului, ceea ce atrage atentia în mod deosebit este maniera dezinformatoare – intoxicare pe fată de fapt, în care a fost preezentată de către Gino Iorgulescu, seful Ligii profesioniste de fotbal, contractul cu rusii. Citez: “Liga Profesionista de Fotbal anuntă semnarea în cursul zilei de astăzi a unui parteneriat media între LPF si o companie din Uniunea Europeană având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare privind Campionatul National al Ligii 1.”
Olga, pozară pentru bebelusi la pretul de un euro juma pe fotografie
„Fotbalistii” mint cum respiră. „Compania din UE” este cât se poate de rusească, iar duduita cu care apare în poză Gino Iorgulescu este o divă de 27 de ani, o rândunică (lastoshka) – în limbaj KGB, o fatucă de cîrlig pe româneste, paravan pentru barosanii din umbră.
La bază frumusica rusoaică este pozară, trăia în Malta si făcea poze cu bebelusi si gravide la pretul de 65 de euro la minim 50 de poze, cam un euro juma de poză.
De la un euro juma pe poză la milioane de euro pentru cumpărarea drepturilor de difuzare a Ligii a fost doar un pas. Rusii au un umor nebun. Desigur nu se poate contesta valoarea artistică a pozelor făcute de frumusica rusoaică, care spune in cv-ul său ca are studii cu diplomă din Rusia de făcut poze la bebelusi !! Pe bune.
Până una alta pozara de fotografii la un euro juma bucata pare să fie multimilionară brusc, deoarece LPF spune că va încasa în urmatoarele cinci sezoane competitionale, în mod neconditionat, o sumă anuală netă egală cu valoarea sumelor anuale încasate din cedarea drepturilor de difuzare primite de LPF în sezoanele competitionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014. La aceasta suma se va adauga suma de 1.000.000 de euro net anual în situatia în care LPF va organiza Cupa Ligii, precum si un procent de 20% din veniturile nete din publicitate realizate de posturile TV care vor transmite în direct jocurile din Campionatul National al Ligii 1.
LPF a semnat contractul cu firma rusoaicei Olga Zakimatova, administrator al firmei Sky Broadcast Limited, conform Registrului Comerţului din Malta. Compania malteză are ca actionar o altă firmă, care a făcut afaceri cu patronul echipei CFR Cluj Arpad Paszkany, „Librum Investment Inc” din Republica Seychelles care deţine 1.199 din acţiuni şi un oarecare Michel Kilindo, care deţine o singură acţiune, originar tot din Republica Seychelles, un paradis fiscal.
Olga Zakimatova este colegă cu Michel Kilindo şi într-o altă firmă înregistrată în Malta, „LVG Eurobasket Sport Ltd”, cu sediul tot în Malta, la aceeaşi adresă ca şi „Sky Broadcast Ltd”, proaspăta deţinătoare a drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I pe următorii 5 ani. Arpad Paszkany, a făcut afaceri în 2011 cu firma „Librum Investment Inc”, de la care a cumpărat firma „Someş Media Trust” SRL, firma care operează postul de televiziune Transilvania Chanel. Tranzacţia a avut loc în septembrie 2011, adică la doar două luni după ce „Librum Investment Inc”, din Republica Seychelles, cumpărase firma „Someş Media Trust” SRL de la alte trei firme din România (SC Clip Vision SRL, SC Opticrom Comunicatii SRL, SC Amprenta Advertising SRL). Cu firma cumpărată, Paszkany a obţinut în doar două luni, în noiembrie 2011, licenţă audiovizuală prin satelit pentru postul Transilvania Channel. Arpad Paszkany era atunci asociat într-un grup media cu foştii miniştri PSD Vasile Dâncu şi Ioan Rus.
Foarte interesante stiri pe ziua de azi, zi în care mai toate agentiile de presă din lume relatează despre cresterea temerilor unui adevărat război mondial ca urmare a incursiunilor rusesti în Ucraina. Tot astăzi agentiile de presă mai mentionează si spectaculoasa demisie în direct a prezentatoarei Liz Wal de la Rusia Today, agentie de dezinformare în limba engleză, care a spus că i s-a făcut greată de câtă minciună ventilează postul lui Putin. La noi nu prea i-a cuprins greata pănă acum pe niciunul dintre răspândacii filorusi de la posturile asa zis românesti de televiziune, iar mai mult ca sigur, dacă Gazprom va prelua si PROTV, vom avea parte de portii mărite de rahat mediatic rusesc, până la spălarea creierilor românilor de tot.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: