Obligativitatea purtării măștii, anulată de un tribunal din Germania

Un tribunal german a anulat, luni, decizia autorităților privind obligativitatea purtării măştii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus în oraşul industrial Düsseldorf, din vestul țării, pentru că nu ar fi suficient de clară. Autoritățile din oraș au anunțat că marți vor adopta o nouă reglementare.

Măsura a intrat în vigoare miercurea trecută. Masca era obligatorie în spațiile publice dacă nu se poate păstra o distanţă de cel puţin cinci metri între două persoane, cu excepția parcurilor și a cimitirelor.

În urma unei sesizări a unui cetățean, tribunalul a decis că această hotărâre nu este suficient de clară cu privire la ”buna conduită necesară” sub sancţiunea unei amenzi. Autoritățile din oraș au anunțat că marți vor adopta o nouă reglementare.

Citiți și:  Masca sanitară („botnița”) simbol al obedienței și sclaviei acceptate

În mai multe orașe, în ultimele săptămâni, deciziile politice care vizează restricţionarea vieţii sociale pentru a preveni răspândirea epidemiei în Germania au fost anulate prin decizii judecătoreşti. Luna trecută, mai multe jurisdicţii au anulat interdicţiile de şedere în hoteluri pentru călătorii germani proveniţi din regiunile afectate grav de Covid-19, amintește Agerpres.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile