O nouă crimă a „asasinilor lui Putin”? Un inamic al „Țarului” a fost ucis în Franța!

Imran Aliev, un blogger cecen în vârstă de 44 de ani, a fost găsit mort într-un hotel din orașul francez Lille, notează Daily Mail. Nu există niciun dubiu că a fost ucis, pentru că trupul neînsuflețit prezintă o rană profundă în zona gâtului. Cum cecenul era un critic înverșunat al președintelui rus, mulți speculează că asasinatul poartă semnătura echipei de asasini pe care Putin ar fi trimis-o în Europa.

Și poliția franceză bănuiește că e vorba de o crimă „motivată politic”. Oamenii legii încearcă acum să dea de tovarășul de călătorie al cecenului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a dispărut.

Din câte au aflat până în prezent anchetatorii, cei doi bărbați au plecat împreună, cu trenul, din Belgia (unde Imran Aliev avea o casă). „[Aliev] a părăsit miercuri Belgia, unde se afla sub protecția poliției, date fiind amenințările primite din Rusia și Cecenia din cauza activității sale de opozant. (…) A fost însoțit de un alt cecen, pe care l-am identificat provizoriu pe baza documentelor sale de călătorie”, a declarat un înalt oficial al poliției franceze.

Ajunși în Franța, cei doi s-au cazat la hotelul la care își făcuseră rezervare. A doua zi, când managerul hotelului a verificat camera celor doi, a descoperit cadavrul. Potrivit presei britanice, la locul crimei a fost găsit și un cuțit, pe care polițiștii l-au trimis la un laborator criminalistic pentru expertiză.

Autoritățile framceze au precizat că nu au contactat încă Rusia pentru a primi asistență în acest caz. Nici nu e de mirare, date fiind bănuielile la adresa liderului de la Kremlin. Există, de altfel, și indicii că serviciile secrete rusești ar fi implicate în eliminarea adversarilor regimului. Nu e vorba numai de încercarea de asasinat comisă asupra lui Serghei Skripal și a fiicei sale Yulia, ci și de fapul că fostul comandant cecen Zelimkhan Khangoshvili a fost împușcat mortal într-un parc aglomerat din Berlin. De altfel, deși Moscova a negat orice fel de implicare în asasinarea lui Zelimkhan Khangoshvili, autoritățile germane au expulzat rapid doi diplomați ruși ca represalii.

Chiar dacă presa occidentală crede cu tărie că serviciile secrete rusești se află în spatele asasinării lui Imran Aliev, nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca blogger-ul să fi fost ucis chiar de tovarășul său de călătorie în urma unei dispute de moment. Nici liderul cecen Ramzan Kadyrov, aliatul președintelui Putin, nu poate fi eliminat de pe lista suspecților, mai ales că multe dintre filmulețele postate de Imran Aliev pe YouTube îl aveau pe el drept țintă.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu