Nebunul neurochirurg italian Sergio Canavero își susține, în continuare, proiectul grotesc de realizare a unui transplant de cap la om, acesta fiind întâmpinat cu o veritabilă avalanșă de ironii și de critici.
El declară că “mulți oameni bogați” și-au exprimat interesul față de o asemenea operație care ar costa în jur de zece milioane de dolari și ar dura două zile.
“Voi demonstra lumii întregi că acest experiment poate reuși și că toate îndoielile la adresa lui țin de ‘limitele mentale ale umanității’ “, a afirmat, într-un interviu, acest Frankenstein de 51 de ani, de la Spitalul Molinette din Torino, Italia.
Saritul de pe fix își va prezenta controversata idee în cadrul celei de-a 39-a conferințe anuale a American Academy of Neurological and Orthopaedic Surgeons (Academia Americană a Chirurgilor în domeniul Neurologiei și Ortopediei), care va avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, în orașul american Annapolis.
Intitulată ‘Transplant de cap: Viitorul este acum’, expunerea sa ocupă un loc cheie în programul reuniunii.
Sergio Canavero nu a furnizat date tehnice, motivând că acestea pot fi găsite în publicațiile sale. În schimb, a dat amănunte despre ce ar urma să se întâmple în sala de operație.
“Acolo se vor întâlni cei doi, donatorul de corp și primitorul de corp. Capul ce trebuie transplantat va fi răcit la 12 grade și apoi se va trece la decapitarea celor două persoane, secționându-se vasele sangvine, mușchii și oasele. După care, va începe faza în care pacientul va primi noul său corp”, a explicat medicul italian.
VEZI SI: Inventatorii de boli. Cum sunt TRANSFORMAȚI oamenii SĂNĂTOȘI în cumpărători de medicamente
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!
E posibil să fie o eroare de informare. Poate că este vorba de transplant de corp nu de cap. Dacă trupul unui om a fost distrus într-un accident şi un alt om a murit tocmai atunci se poate pune capul sănătos la trupul sănător al celuilalt. Există aceste cazuri deosebite. Se salvează capul unui om pe un trup sănătos. Nu cred că este o problemă. Decât să fie doi oameni morţi ar fi numai unul.
Altfel nu cred că este cineva sănătos care să accepte schimb de trup. Aceste operaţii cred că se fac numai în cazuri excepţionale ca în exemplul de mai sus.
Ție-ti trebuie un cap sănătos, urgent!!!