O crima TERIBILA socheaza Franta. Asasinul este un ROMAN

Un bărbat în vârstă de 24 de ani, de naționalitate română, a fost arestat sub acuzația de omor după descoperirea unui cadavru în centrul orașului Nisa.

Trupul fără viață al femeii în vârstă de 63 de ani a fost descoperit, în noaptea de luni spre marți, de pompierii chemați să stingă un incendiu într-o clădire de pe strada Dalpozzo, în apropierea Promenade des Anglais. Trupul italiencei, care se afla în vizită la Nisa, se afla într-o baltă de sânge pe o saltea care începuse să ardă.

Potrivit autorităților, tânărul român, locatar în aceeași clădire, a prezentat un comportament ciudat la sosirea poliției, fiind rapid luat la întrebări. În urma interogatoriului, acesta a fost reținut.

Medicii vor finaliza autopsia zilele următoare, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat cu turista italiancă, potrivit stiridiaspora.ro.

O altă crimă care a șocat Franța
Un alt român din Franţa este acuzat că l-a ucis pe amantul soţiei sale şi că i-ar fi furat acestuia aproape o jumătate de milion de euro. Procesul a început în iulie, la tribunalul din Haute-De-Siene.

Crima pentru care este judecat Nicu Cristache (65 ani) a avut loc în 2014, la Haute-De-Siene. Planul său a fost pus la cale după ce a descoperit în telefonul soţiei sale Lăcrămioara, cu care era căsătorit de 15 ani, mai multe mesaje din partea amantului acesteia. Salah, iubitul tunisian al femeii, îi cerea să-şi părăsească definitiv soţul şi să se mute la el, notează publicaţia franceză Le Parisien.

A fost picătura care a umplut paharul, iar românul a decis să se răzbune. Prima dată, s-a răfuit cu soţia şi cu cumnata sa, pe care a şi a ameninţat-o că o va decapita. Înarmat cu mai multe cuţite, românul le-a fugărit pe femei în stradă. A reuşit să o prindă pe cumnata sa şi să o înjunghie, după care şi-a tăiat soţia. Femeile au scăpat însă cu viaţă din tot acest coşmar. Nu şi Salah, care avea să sfârşească sub gloanţele lui Cristache.

Însă înainte de a-şi ucide rivalul, el a încercat mai întâi să-l răpească pe acesta şi să-l jefuiască. A reuşit până la urmă să fure de la acesta o valiză cu 450.000 de euro, dar a eşuat cu tentativa de răpire. Ajutat de trei complici, românul l-a încercuit pe tunisian, dar acesta a fost foarte aproape să le scape.

A fost momentul în care Cristache a scos pistolul şi l-a descărcat în direcţia acestuia, omorându-l. A fost însă prins de poliţişti, împreună cu cei trei complici, iar în aceste zile au apărut în faţa judecătorilor de la tribunalul din Haute-De-Siene. Cristache a apărut în faţa judecătorilor francezi şi a recunoscut că şi-a ucis rivalul din gelozie. Totodată, a mărturisit că nu regretă acest lucru. El şi-a motovat gestul extrem şi le-a explicat juraţilor că s-a simţit umilit, din cauză că, spune el, soţia în înşela cu victima.

Evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *