Număr RECORD de semnături împotriva căsătoriilor între homosexuali

gay

Mitropolitul Banatului a anunțat astăzi, la finalul slujbei de Bobotează, că până în acest moment au fost strânse, doar în Banat, peste 40.000 de semnături ale oamenilor care doresc modificarea Constituției în ceea ce privește instituția căsătoriei.

Apelul ÎPS Ioan Selejan, care în timpul slujbei de Crăciun de la Catedrala Mitropolitană din Timişoara a anunțat că va fi lansată o iniţiativă civică prin care se cere schimbarea Constituţiei, nu a rămas fără ecou. Concret, se doreşte să se specifice clar că familia este formată din bărbat şi femeie. Totul ca reacţie la faptul că, în tot mai multe ţări europene, au fost recunoscute familiile formate din persoane de acelaşi sex. Prin urmare, la Catedrala Mitropolitană, dar şi în alte biserici din judeţ şi din ţară, voluntarii îi încurajează pe credincioşi să semneze pentru modificarea Constituţiei, conform pressalert.ro.

Întrebat de ce se doreşte schimbarea Constituţiei, astfel încât să fie permise doar căsătoriile între bărbat şi femeie, IPS Ioan Selejan a explicat “pentru că aceasta este tradiţia noastră creştină, şi nu numai. în Sfânta Scriptură noi, cei ce credem în Dumnezeu, aşa am învăţat şi aşa scrie şi în Sfânta Scriptură şi dorim ca neamul nostru românesc să rămână după tradiţia milenară şi strămoşească a părinţilor, a moşilor şi a strămoşilor noştri. Sunt peste 40.000 de semnături strânse în zona noastră, încă suntem la început”.

De altfel, chiar astăzi, la Catedrala Mitropolitană, în lateralul lăcaşului de cult, a fost amenajat un stand pe care scria “Semnături pentru Constituţie contra căsătoriilor homosexuale”, iar credincioşii au fost invitaţi să semneze pentru modificarea Constituţiei. Mai exact, se intenţionează ca articolul 48 care spune că “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” să fie înlocuit cu “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Un comentariu la „Număr RECORD de semnături împotriva căsătoriilor între homosexuali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/