“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NOUTATIUMOR

Nu se dezmint! In drum spre Soci, delegatia Germaniei a luat 45.000 de prizonieri

Ceva mai târziu decât celelalte delegaţii naţionale, nemţii au ajuns şi ei la Soci pentru Olimpiada de iarnă, transmite presa sportivă. Potrivit sportivilor nemţi, care au preferat să intre în Rusia pe jos sau cu tancul, traversând Nistrul şi Volga, reîntâlnirea cu iarna rusească a stârnit amintiri plăcute celor mai în vârstă.

Şi cei mai tineri s-au bucurat de călătorie, aflând că vor fi susţinuţi la Soci de cei peste 45.000 de prizonieri luaţi pe drum. “E exact aşa cum mi-a povestit bunicul”, spune Franz Panzerfaust, căpitan de patinatori. “Noroi, nămeţi, un viscol teribil, aşezări întregi rase de pe faţa pământului, boli groaznice, explozii asurzitoare, sportivitate şi mult fair-play.”

“Abia aştept să cucerim totul. Mă refer la medalii, ja?”, adaugă Otto Hodensack, general de brigadă în lotul de schi fond. “Fizioterapeutul nostru a efectuat câteva disecţii asupra prizonierilor şi a declarat că suntem în cea mai bună formă. După câţiva ani de rezultate dezamăgitoare, sper să obţinem nişte spaţiu vital pentru sportul german. După cum spune un vechi proverb nemţesc, Ausländer raus!”

Sursa: Times New Roman

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.