Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
NOUTATI

Noua Constitutie: Drapelul national oficial va include si stema Romaniei

În urma unor apeluri publice din partea societăţii civile şi chiar a unor jurnalişti, Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat marţi un amendament al deputatului Gheorghe Emacu, prin care va fi menţionată în legea fundamentală înscrierea actualei steme a României pe tricolor. Totodată au fost respinse toate amendamentele “monarhiste”, care ar fi mutat Ziua Naţională în data de 10 mai, ar fi instituit “Nihil Sine Deo” drept deviza oficială a ţării (similară cu cea a Casei Regale) şi ar fi introdus pe tricolor stema din timpul României inetrbelice, care include coroana regală.

Potrivit amendamentului la articolul 12 alineatul 1 adoptat de către membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, “drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”. În forma actuală, Constituţia stabileşte că “drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

romania_ue_reuters

Pe de altă parte, Comisia de revizuire a Constituţiei a revenit marţi, la solicitarea senatorului PSD Ioan Chelaru, la amendamentul respins iniţial privind consacrarea în textul legii fundamentale a statutului de membru al Uniunii Europene al României. Conform Mediafax, solicitarea lui Chelaru a venit la reluarea lucrărilor comisiei după pauza de prânz, în condiţiile în care iniţial amendamentul propus de grupul minorităţilor naţionale a fost respins cu votul mai multor membri ai PSD. Astfel, la articolul 10 este introdus un alineat care prevede că “România este stat membru al Uniunii Europene”. Textul a fost susţinut de către deputatul Varujan Pambuccian şi a fost adoptat în unanimitate, cu ocazia reluării votului asupra acestuia. Sursa: FrontPress.ro

steag-cu-stema-romaniei_-background

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.