“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.
NATIONALSTIRI

Ninge în România, ca în mijlocul iernii. Unde s-a așternut zăpada

Ger şi zăpadă la munte, în miez de vară. Pe vârful Omu s-a aşternut un strat de nea de câţiva centimetri, iar în staţiuni, turiştii spun că îngheaţă de frig în vacanţă. Meteorologii anunţă încă câteva zile cu timp urât.

La munte s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din acest sezon de vară şi chiar a nins. Pe Vârful Omu, acolo unde noaptea trecută, temperatura a scăzut la minus un grad, stratul de zăpada este de câţiva centimetri. Salvamontiştii i-au avertizat pe turişti să nu se aventureze pe traseele montane.

În staţiunile de pe Valea Prahovei, temperaturile au scăzut brusc de la 20 la 9 … 10 grade. Turiştii stau ori în hotel la căldură, ori dacă ies la plimbare, işi iau hainele groase pe care şi le-au luat întâmplător în vacanţă.

Meteorologii nu au vesti bune nici pentru zilele următoare. Va fi frig tot weekendul şi va ploua.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare COD GALBEN de ploi valabilă până la ora 18.00. Şi hidrologii eu emis avertizări cod galben şi portocaliu de inundaţii.

zapada

COD GALBEN: În intervalul 26 iunie, ora 10.00 – 26 iunie, ora 18.00, va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării, iar în sudul Transilvaniei, zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Munteniei se vor cumula peste 20-25 l/mp şi pe arii restrânse peste 50 l/mp. În celelalte regiuni cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 l/mp.

COD GALBEN şi PORTOCALIU de inundaţii în mai multe judeţe

Hidrologii au emis avertizare cod galben şi portocaliu de inundaţii pentru şapte judeţe. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice din România, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE şi INUNDAŢIE, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 25.06.2015 ora 16:00 – 27.06.2015 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mare şi afluenţi – judeţul Bistriţa Năsăud, Mureş superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba, Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, Argeş superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, Ialomiţa superioară şi afluenţi (judeţul Dâmboviţa), Prahova şi afluenţii săi (judeţele Braşov şi Prahova), Buzău superior şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Trotuş superior şi afluenţii mici din judeţele Harghita şi Bacău.

În intervalul 26.06.2015 ora 06:00 – 27.06.2015 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea superioară şi afluenţii săi din judeţele Argeş şi Olt.

COD PORTOCALIU

În intervalul 26.05.2015 ora 06:00 – 27.06.2015 ora 06:00 pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, afluenţii Argeşului din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile mici din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov.

În intervalul 26.06.2015, ora 09:20 – 26.06.2015, ora 16:00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE şi INUNDAŢIE pe afluenţii mici ai râurilor: Târnava Mare de pe sectorul aval s.h. Sighişoara – confluenţă râul Vişa şi pe Târnava Mică de pe sectorul aval s.h. Bălăuşeri – amonte s.h. Blaj – judeţele Mureş, Sibiu şi Alba.

Menţionăm că fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul hidrografic Laslea şi pe alţi afluenţi mici ai râului Târnava Mare din judeţul Sibiu.

CITETSE SI: Afla aici CUM te poți VINDECA de boli prin masajul tălpii. Vezi care sunt punctele pe care trebuie să le atingi

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

Mai multe DETALII găsiți aici: SUSȚINEȚI PROIECTUL "NATIONALISTI.RO".

DONEAZĂ MAI JOS:

Lasă un răspuns

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.