Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
POLITICA

Nicolae Ciucă: „România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită”

nicolae ciuca romania aderare conventie anti mita 830609Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în ședința de Guvern, că România susține inițiativa privind lupta anticorupţie și își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită.

Nicolae Ciucă a răspuns inițiativei secretarului general al OCDE și a declarat că „România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită”.
„Un punct foarte important pe agenda ședinței de azi (miercuri) este memorandumul prin care România își asumă la cel mai înalt nivel aderarea la Convenția anti-mită, iar prin asta ne asumăm și responsabilitatea participării active la toate activitățile grupului de lucru.

Practic, răspundem la invitația dresată de secretarul general al OCDE și ne alăturăm astfel unui demers solid în ceea ce privește elaborarea și implementarea de politici eficiente în lupta anticorupție.

Practic, obținerea statutului de stat membru asociat și aderarea la Convenția anti-mită vor avea efecte favorabile în ceea ce privește companiile românești, care vor fi mai vizibile și vor avea conexiuni mai largi pe piețele externe”, afirmă Nicolae Ciucă.

Citește și: Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, primele declarații la București: „Nu pot să vă ofer astăzi o dată privind aderarea României la Schengen”
Premierul a subliniat faptul că, datorită acestui demers, va rezulta un cadru mult mai stabil și cu oportunități mai mari pentru colaborarea cu investitorii străini.

„Este un demers care va produce efecte pe termen mediu și lung, efecte pe care le considerăm ca fiind favorabile.

Ne determină să adoptăm și să respectăm standardele cel mai înalte de bune practici în domeniul Convențieri anti-mită.

Este un demers care aduce beneficii atât pentru companiile românești, cât și pentru străinii interesați să investească în țara noastră.

Guvernul va continua toate măsurile de implementare a standardelor, în conformitate cu foaia de parcurs asumată pentru aderarea la OCDE.

Sunt convins că, așa cum discut cu responsabilul național, domnul Luca Niculescu, dacă vom continua în acest ritm, avem toate șansele să obținem aderarea la OCDE”, a încheiat premierul, potrivit Mediafax.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.