NEWS ALERT! Se pornește OFENSIVA contra contestatarilor coronavirus: presa e SOMATĂ


E oficial, presa din România nu mai are voie să difuzeze mesaje ale contestatarilor pandemiei de coronavirus. La solicitarea Grupului de Comunicare Strategică. CNA cere posturilor de radio şi TV rigoare şi acurateţe în ceea ce priveşte informaţiile pe tema COVID-19, precum şi intensificarea măsurilor editoriale pentru a contracara teoriile conspiraţiei.

CNA cere posturilor de radio şi TV, la solicitarea Grupului de Comunicare Strategică, rigoare şi acurateţe în ceea ce priveşte informaţiile difuzate pe tema COVID-19, care trebuie să fie preluate din surse oficiale şi surse de încredere, precum şi atenţie specială fiecărui mesaj diseminat. De asemenea, cere intensificarea măsurilor redacţionale şi editoriale pentru a promova informaţiile din surse bine documentate şi a consolida capacitatea cetăţenilor de a recunoaşte şi de a reacţiona la cazurile de dezinformare, dar şi pentru a contracara teoriile conspiraţiei legate de pandemie.

”Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită furnizorilor de servicii media audiovizuale ca în cadrul emisiunilor informative şi de dezbatere în care se abordează subiectul COVID-19, să asigure respectarea obligaţiilor legale privind informarea corectă a publicului”, transmite CNA.

Consiliul Naţional al Audiovizualului precizează că aceste obligaţii includ:

  • rigoare şi acurateţe în prezentarea şi dezbaterea subiectului COVID-19, evitarea senzaţionalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundenţa de informaţii ce pot crea confuzie;

  • difuzarea de informaţii preluate din surse oficiale şi surse de încredere, naţionale şi internaţionale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe reţelele de socializare; verificarea oricăror informaţii legate, direct sau indirect, de subiectul COVID-19;

  • respectarea regulilor deontologice şi acordarea unei atenţii speciale fiecărui mesaj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoţională, panica şi nesiguranţă în rândul cetăţenilor.

”Consiliul apreciază contribuţia presei audiovizuale la combaterea pandemiei şi solicită intensificarea măsurilor redacţionale şi editoriale ale radiodifuzorilor, în scopul de a: promova informaţiile din surse bine documentate; consolida capacitatea cetăţenilor de a recunoaşte şi de a reacţiona la cazurile de dezinformare; comportamentele ilegale trebuie semnalate autorităţilor competente; asigura o dezbatere democratică, axată pe sfaturile oferite de profesioniştii din domeniul sănătăţii; contracara teoriile conspiraţiei care pot pune în pericol sănătatea umană şi prejudiciază coeziunea socială; respinge orice discurs ilegal de incitare la ură, cum ar fi susţinerea că un anumit grup etnic sau religios este responsabil de răspândirea COVID-19”, precizează recomandările adresate de CNA televiziunillor şoi posturilor de radio.

Conform CNA, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a lua măsurile redacţionale şi editoriale necesare.

CNA îşi justifică demersul explicând că publicul are dreptul să aibă acces la surse sigure de informaţii, actuale şi fundamentate, privind COVID-19 şi că răspunde astfel solicitării Grupului de Comunicare Strategică referitoare la organizarea cu responsabilitate a emisiunilor de dezbatere care fac referire la subiectul noului coronavirus (COVID-19), de a nu încuraja transmiterea de declaraţii nefundamentate ştiinţific ori a căror sursă nu există în realitate şi de a ţine cont că opiniile pe care le creditează public conduc la comportamente sociale.

În solicitarea adresată CNA, Grupul de Comunicare Strategică afirmă că ”în ultima perioadă se încearcă consolidarea unui curent de opinie care pune în pericol imperativul asimilării de către populaţie a conduitei sanitare menite să prevină răspândirea noului coronavirus (COVID-19)”, fiind vehiculate teze care fie neagă existenţa virusului sau pericolul infectării, fie îl minimalizează, enunţându-se idei precum aceea că noul coronavirus nu ar fi altceva decât o simplă gripă, că măsurile de protecţie şi prevenţie sunt exagerate la nivel naţional/mondial sau că informaţiile oficiale referitoare la numărul persoanelor infectate nu ar fi reale sau ar fi voit distorsionate.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică subliniază că nu îndeamnă în niciun fel la îngrădirea libertăţii de exprimare ori a dreptului la opinie, ci face apel strict la o informare corectă a opiniei publice pentru protejarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor.

Reprezentanţii GCS prezintă şi situaţii create de propagarea unor informaţii false: persoane care refuză să poarte masca de protecţie pentru că au primit informaţii despre faptul că această măsură este una exageratăş persoane care refuză termoscanarea pentru că au fost informate că prin acest procedeu le-ar fi “furate” datele personale; situaţii în care diferite persoane au refuzat să se conformeze indicaţiilor autorităţilor pentru că au primit informaţii potrivit cărora măsurile luate de autorităţi ar fi abuzive; cazuri în care cetăţenii refuză să stea în autoizolare din aceleaşi motive; persoane care au refuzat spitalizarea, minimalizând riscul de sănătate pe fondul informaţiilor care au pus la îndoială virulenţa virusului, în rândul acestor persoane fiind constatate inclusiv decese.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

https://barikada.ro/