NEWS ALERT. Producătorii vaccinului Pfizer anunță FINALUL pandemiei Covid-19

Fondatorii laboratorului german BioNTech, responsabil pentru unul dintre principalele vaccinuri împotriva COVID-19, consideră că pandemia poate dura până la mijlocul anului 2022, când se așteaptă ca toate regiunile să fi atins un nivel ridicat de vaccinări.

„Până la mijlocul anului 2022, chiar și regiunile cu o densitate mare a populației, cum ar fi India, vor atinge o rată ridicată de vaccinare și imunitate de turmă”, a declarat directorul executiv al firmei, Ugur Sahin, conform The Wall Street Journal.

Potrivit lui Sahin, în următoarele 12 luni, un număr tot mai mare de țări, atât dezvoltate, cât și în curs de dezvoltare, vor realiza acest tip de protecție colectivă datorită vaccinurilor.

Sahin a subliniat că în Europa și Statele Unite, pandemia este deja sub control datorită vaccinării și menținerii măsurilor de distanțare fizică, în timp ce infecțiile sunt în creștere în locuri precum India, unde sunt mult mai puține persoane vaccinate și este mai greu de ținut oamenii departe unul de celălalt.

„Trebuie să ne asigurăm că rata de vaccinare este foarte ridicată în întreaga lume. În caz contrar, nimeni nu va fi în siguranță”, a subliniat cofondatorul și CEO-ul BioNTech, care este de părere că pandemia nu se va termina până când nu va exista imunitate de turmă în întreaga lume.

Sahin, a cărui firmă a colaborat cu compania americană Pfizer pentru a-și produce vaccinul, a explicat că firma sa sa își extinde alianța de producție pentru a produce mai multe doze care pot ajuta țări precum India, unde cazurile au crescut recent.

Cofondatorul BioNTech Özlem Türeci a subliniat că ar putea fi necesar să se combine diferite tipuri de vaccinuri, inclusiv vaccinuri ARN mesager cu altele precum AstraZeneca pentru a accelera imunizarea în întreaga lume.

Sursa: dcnews.ro

Canal Telegram Romanesc

Susține Nationalisti.ro printr-o donație