NEWS ALERT. O crimă înfiorătoare zguduie comunitatea. Si-a ucis în bătaie soacra

O femeie de 51 de ani din Dorohoi a fost arestată preventiv după ce și-a ucis soacra. Cele două locuiau împreună într-o casă din oraș și s-ar fi luat la ceartă după mai multe pahare de băutură. Crima ar fi fost descoperită chiar de soțul atacatoarei.

Bărbatul și-a găsit mama fără suflare când a ajuns acasă. În momentul în care a intrat în locuință, acesta a găsit o scenă de coșmar.

Bătrâna zăcea prăbușită pe podea, fără viață, iar soția lui era plină de sânge. Bărbatul a anunțat imediat Poliția.

„A fost constituită o echipă operativă, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că agresiunea a avut loc pe fondul unui conflict spontan, femeia lovind-o pe mama soacră de mai multe ori, cu o bucată de lemn, unele lovituri fiind aplicate la nivelul capului”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Trupul neînsuflețit al bătrânei a fost ridicat în vederea efectuării necropsiei.

Criminala a fost internată în vederea efectuării unei expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului. „Concluziile provizorii medico-legale au arătat că decesul victimei a survenit din cauza leziunilor suferite, iar expertiza efectuată în cauză a stabilit că suspecta a comis fapta cu discernământ”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Acuzată de violență în familie sub forma omorului calificat, femeia a fost prezentată vineri în fața magistraților pentru drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Botoșani, care au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Prin urmare, femeia a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, unde va aștepta deznodământul anchetei.

Sursa: antena3.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *