News alert. In timp ce Iohannis este la Kiev, Lavrov ținteste Chișinăul: ‘Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină’

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o „a doua Ucraină”, iar acest lucru este evident din abordarea „consumeristă” a actualei conduceri a ţării, relatează joi agenţia oficială de presă rusă TASS, potrivit Agerpres.

„Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină”, a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV.

„O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: ”Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente”, precum şi alte declaraţii”, a explicat şeful diplomaţiei ruse, numind această abordare „cerşit”. El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie, notează TASS.

„Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile”, a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. „O astfel de cerşetorie, în general, extorcare”, a mai estimat Lavrov.

Ministrul rus a adăugat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc. „Dacă nu ne faceţi aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet”.

Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental). Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă, a adăugat el.

Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest sub sloganul „Luaţi mâinile de pe Transnistria!”, desfăşurată împotriva „politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria”, potrivit site-ului ridus.ru.

Sursa: stiripesurse.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.