News alert Cand va începe scăderea cazurilor de Covid-19 în România/SURSE

România se menține la un platou de aproape 10.000 de infectări raportate în fiecare zi, iar specialiștii au făcut o serie de analize bazându-se pe experiențele anterioare cu virusul Covid-19.

În acest moment, România este în contra curentului european, asta pentru că la noi a tot crescut numărul de cazuri, în timp ce în Europa, datorită carantinei instituită în mai multe țări, numărul cazurilor a început să scadă cu aproximativ 10%, de la o săptămână la alta.

Conform surselor noastre, în zona factorilor de decizie se așteaptă ca săptămâna aceasta să ne menținem la 10.000 de cazuri pe zi, iar de săptămâna viitoare am putea avea o ușoară scădere a numărului de cazuri. Din nefericire, specialiștii se așteaptă ca în România să avem parte o scădere mult mai lentă decât a fost creșterea numărului de cazuri.

Citiți și:  Adrian Streinu-Cercel cere măsuri extreme: Toată lumea să poarte mască de dimineață și până seara pe strada

Marea problemă identificată de specialiști va fi în ATI. Faptul că avem un sistem sanitar ajuns la limită și foarte mulți oameni aflați în stare gravă va conduce la o creștere a numărului de decese. Astfel, conform analizelor, în perioada următoare ne putem aștepta la un nou record al numărului de decese.

Sursa: stiripesurse.ro

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile