Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită:
POLITICA

Nepotisme la cel mai inalt nivel. De la PATISERIE, ‘ÎNSCĂUNAT’ de Violeta Alexandru, la Ministerul Muncii!

violeta alexandru INQUAM Photos Octav Ganea 1024x683 1

Nepotismele ajung până la cel mai înalt nivel în Guvernul Orban.

În doar câteva luni, Tudor Polak, la doar 34 de ani, a trecut de la administrarea unei patiserii la Ministerul Muncii, apoi a fost candidat la Primăria Vaslui din partea PNL, iar acum candidează pentru un loc în Camera Deputaților, aflându-se pe locul doi pe lista PNL Vaslui.

Despre Tudor Polak, ajuns secretar de stat la Ministerul Muncii, instituție condusă de ministrul Violeta Alexandru, Bugetul.ro v-a vorbit și la începutul acestei săptămâni, când v-am spus că mama sa, Simona Polak, solicită bani de la Guvern, societatea aplicând la programul IMM Invest.

Ei bine, între timp, am mai documentat subiectul, dorind să aflăm ce îl recomandă pe tânărul Polak să coordoneze Inspecția Muncii și Serviciul de Securitate si Sănătate în Muncă și să reprezinte MMPS-ul în cadrul comisiilor de specialitate și în plenurile celor două Camere ale Parlamentului în domeniile legislației muncii, securității și sănătății în muncă și pieței interne, după cum chiar el a scris în CV-ul său. Sau, mai bine spus, CE (CINE) ÎL RECOMANDĂ pentru funcția deținută la Ministerul Muncii? Surse au dezvăluit, pentru Bugetul.ro, că „Tudor Polak a ajuns în această funcție datorită Simonei Polak, mama sa, fost consilier județean PNL de Vaslui și fostă șefă a Casei Județene de Asigurări de Sănătate(CJAS) Vaslui”.

Totodată, am aflat că firma VASTUPO SRL, societate care acum solicită sprijin de la Guvernul Orban și care este deținută în acte doar de Simona Polak, a fost înființată chiar de Tudor Polak. VASTUPO SRL a avut la început doi asociați: Simona și Tudor Polak. Cel care a depus cererea de înregistrare a companiei la ONRC a fost chiar actualul secretar al Violetei Alexandru.

Absolvent al unui liceu cu program sportiv din Roman, dar și al Facultății de Drept si Administrație Publică (Universitatea Spiru Haret București), în ultimii doi ani, până să ajungă la Ministerul Muncii, potrivit CV-ului său, Polak a fost administratorul a două firme: SC VASTUPO SRL și SC USC LIMITED SRL. Ambele societăți aparțin familiei Polak.

În prezent, SC VASTUPO SRL are un singur asociat: Simona Polak, conform datelor primite de Bugetul.ro de la ONRC.

În ceea ce privește cea de-a doua companie, SC USC LIMITED SRL, prin care operează o patiserie, aceasta are doi asociați: Simona Polak (75%) și Emilia Polak (25%).

Date surprinzătoare despre cele două firme
SC VASTUPO SRL, societetate care acum cere sprijinul Guvernului Orban, prin programul IMM Invest, a fost înființată în aprilie 2018 chiar de Tudor Polak, secretarul Violetei Alexandru.

La vremea respectivă, firma avea doi asociați: Simona Polak și Tudor Polak, care deținea funcția de administrator al companiei.

În ianuarie 2020, când a fost numit în Guvernul Orban, Tudor Polak a ieșit din acționariatul companiei și a renunțat la funcția de administrator.

USC LIMITED SRL a fost înființată în ianuarie 2016. La acea vreme, Simona Polak era asociat unic, iar administrator a fost numit Tudor Polak. Ulterior, în noiembrie 2016, în firmă a apărut și Emilia Polak.

În octombrie 2017, Tudor Polak a fost schimbat din funcția de administrator al firmei. În ianuarie 2018, Polak a revenit ca administrator, dar și ca acționar al companiei.

În ianuarie 2020, când a ajuns la Ministerul Muncii, Tudor Polak ieșit din acționariatul USC LIMITED SRL și a renunțat la funcția de administrator al societății.

Bugetul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Articole conexe

Back to top button

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.