Nelu Ploieşteanu A MURIT. Era bolnav de COVID-19

Doliu în lumea artistică din România! Nelu Ploieșteanu a murit astăzi, 2 aprilie 2021, la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute de către Mara Bănică pe o rețea de socializare. Pe fondul complicaţiilor generate de COVID-19, artistul ar fi fîăcut stop cardiac.

Pe 18 martie 2021, vedeta a ajuns de urgenţă la Spitalul Floreasca, în urma infectării cu coronavirus, fiind dus direct la Terapie Intensivă şi intubat. Una din fiicele lui Nelu Ploieșteanu anunţase că starea de sănătate a tatălui ei este foarte gravă. Iniţial, artistul a stat două zile în spital, după care a plecat acasă pentru 36 de ore, ca un gest de revoltă pentru că nu suporta masca de oxigen. A ajuns ulterior din nou la Spitalul Floreasca, având saturaţie de oxigen foarte mică.

Ion Dumitrache (născut pe 16 decembrie 1950, la Ciorani, Prahova), pe nume de scenă Nelu Ploieșteanu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România.

Nelu Ploieșteanu a avut 5 copii (4 fete şi un băiat). Băiatul, Mihai, a murit în aprilie 2018, la numai 32 de ani, după o lungă suferinţă pricinuită de tetrapareză spastică.

Sursa: stiripesurse.ro