Nava-fantomă, ce navighează, fără marinari, de șapte ani! ”E plină de șobolani-canibali

Construită de iugoslavi pentru frații lor mai mari, sovieticii, și destinată a realiza voiaje în ape înghețate, nava ”Liubov Orlova” a fost activă până în 2012, când echipajul a fost reținut în Canada, iar vaporul urma să meargă la casat. În 2013 s-a desprins de remorcher și, de atunci, în derivă pe oceanele lumii. Unii spun că e plin se șobolani-canibali, alții că are reziduuri radioactive

În 1975, șantierele navale iugoslave se apucă de construit două-nave surori: ”Liubov Orlova” și ”Alla Tarasova”, ce sunt gătate în 1976 și botezate cu numele a două dintre cele mai mari artiste sovietice. Este darul poporului sârb, prieten, pentru fratele mai mare, U.R.S.S. Ambele vapoare, din clasa ”Maria Iermolova”, sunt construcții solide, destinate a naviga în ape înghețate, pentru croazierele din Antarctica. Să uităm, pentru câteva clipe, de ”Alla Tarasova” și să ne concentrăm pe ”Liubov Orlova”.

La începutul lui 1976, vaporul ce purta denumirea unei actrițe pe care Stalin o aprecia enorm, ajunge la Vladivostok, în Uniunea Sovietică. Începe voiajele în Oceanul Arctic și-și face treaba până în 1991, când U.R.S.S. prinde a se destrăma. Este vândută de mai multe ori și, în 1999, intră în șantiere, pentru renovare. Proprietarul din acel moment este ”Marine Expeditions”, care-i păstrează…destinația. În 2000 e în Oceanul Înghețat.

2006 e anul în care încep problemele. La 27 noiembrie nu mai are motoare, ”Las Palmas”, un spărgător de gheață iberic, o ajută să se redreseze. Ajunge în Ushuaia, în Țara de Foc. Anii trec. În septembrie 2010, ”Liubov Orlova” e sechestrată de autoritățile canadiene în St. John, Newfoundland, pentru o datorie de 251.000 de dolari. Cei 51 de membri ai echipajului fac o conferință de presă, în care anunță că nu au mai văzut un euro în fața ochilor de cinci luni de zile. Scandalul e în toi, se vorbește despre transporturi dubioase, de reziduuri radioactive, de spălare de bani, de mafie. Nava rămâne în dană până în februarie 2012, când este cumpărată de către cei de la la ”Neptune International Shipping” care spun că o vor duce în Republica Dominicană, pentru a fi transformată în fier vechi. Se estimează că a sa carenă ”face” undeva la 800.000 de dolari, se va recupera paguba, toată lumea pare mulțumită.

Este închiriat remorcherul ”Charlene Hunt”. La o zi după plecarea din port, spre Dominicană, parâma se rupe. Se încearcă ”reconectarea”, dar vântul e prea puternic, suflă cu 35 de km/h, iar valurile sunt prea mari. Nava e pierdută. Pe 28 ianuarie 2013, ”Liubov Orlova” e reperată, navigând în derivă, în Peninsula Avalon. Peste câteva zile, un remorcher, ”Atlantic Hawk”, anunță că vasul se află la câțiva metri de el. E 1 februarie 2013 când ”Transport Canada” anunță că nava a fost recuperată. Nu trec decât câteva ore și vine comunicatul. ”Vasul a plutit în apele internaționale și, ținând cont de curenți și de vânturile puternice, s-a luat decizia abandonării sale. Este foarte puțin probabil să se întoarcă în apele aflate sub jurisdicție candiană”. ”Liubov Orlova” este decuplată de la remorcher. La 23 februarie e aflată la 1.300 mile marine de coasta…irlandeză. În martie 2013, se primește un semnal de pe vasul…fantomă, deși pe el nu mai există niciun marinar! Două bărci de salvare s-au desprins și au emis un SOS, recepționat de Paza de Coastă Irlandeză. Apoi, liniște! Încep speculațiile: unii spun că nava s-a scufundat în vara lui 2013, alții că a fost văzută în apele norvegiene, alții că prezența sa a fost semnalizată în Africa de Sud!!!

În ianuarie 2014, cotidianul ”The Sun” aruncă bomba: conform declarațiilor unor marinari aflați pe o navă de salvare, vasul cu pricina se află în apale teritoriale englezești, dar e plin cu…șobolani-canibali. ”Nu vrem ca șobolanii de pe vase străine să ajungă pe solul Irlandei. Dacă nava are eșua pe țărm, loclanicii nu ar fi prea încântați”, vine și declarația șefului Pazei de Coastă, Chris Reynolds. Până la urmă, se demonstrează că totul este o veste falsă! În noiembrie 2017, ”Daily Star” sosește cu noutăți”: vasul eșuat pe nisipul plajei din Coronado, California, e ”Liubov Orlova”! Imediat apare dezmințirea: nu e ”Orlova”, ci ”SS Mionte Carlo!” Din acel moment, nu se mai știe nimic. Se țes legendele. Vasul-fantomă s-a scufundat! Vasul-fantomă navighează, încă, în derivă…

Cât despre a lui ”soră”, ”Alla Tarasova” devine ”MS Sea Adventure”. Pe 27 august 2010 lovește o stâncă în Golful ”Nunavut Coronation”. 128 de pasageri și 69 de băieți din echipaj sunt salvați de către ”CCGS Amundsen”…

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

loading...

Lasa un comentariu