Muzeul homosexualității din România, proiect în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și cu Muzeul de Artă

Asociația Mozaiq a primit o finanțare de aproape 200.000 de euro, granturi norvegiene, pentru dezvoltarea Muzeului Culturii Queer, proiect derulat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, respectiv cu Muzeul Național de Artă Contemporană.

Potrivit unui anunț făcut de Ministerul Culturii, prin intermediul Unității de Management care se ocupă de Granturile SEE 2014-2021, finanțarea se acordă pentru „consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului”.

Din cele 13 proiecte aprobate pentru finanțare în cadrul acestui apel, Mozaiq- asociație care reprezintă drepturile homosexualilor din România- este a doua clasată în funcție de suma primită (951.800 de lei), cu doar 19 lei mai puțin față de cea mai mare finanțare.

Citiți și:  Pedofilii se transformă în „persoane atrase de minori”. YouTube, Twitter și Instagram le fac propagandă pentru că nu sunt „rasiști”

Bugetul alocat apelului de proiecte a fost de 2.500.000 euro, iar valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordată unui proiect a fost cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro. Suma reprezintă100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip instituție publică de cultură, respectiv 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip ONG sau societăți comerciale/ societăți cooperative.

Despre Granturile SEE 2014-2021

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția financiară acordată de Norvegia, Islanda și Liechtenstein pentru reducerea disparităților economice și sociale în Europa și pentru consolidarea relațiilor cu 15 state membre ale Uniunii Europene, conform versiunii oficiale. De mult ori, însă, aceste granturi au finanțat propaganda homosexualității, precum și organizații radicale ale minorităților, așa cum ActiveNews a arătat de mai multe ori.

Citiți și:  VIDEO / Poponari agresivi - luati pe sus de politie. Zeci de depravati arestati

Valoarea totală a contribuției financiare aferente Granturilor SEE și Norvegiene 2014 – 2021 este de 2,8 miliarde de euro. România beneficiază de un buget total de 500 milioane de euro, a doua cea mai mare alocare financiară dintre cele 15 State Beneficiare.

Distribuie acest articol! Îți mulțumim!

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile