Mutare radicală in SPITALUL GROAZEI după scandalul de la ATI. Procurorii au deschis dosar penal pentru omor

În urma scandalului de la Spitalului Județean Sibiu, conducerea unității medicale a anunțat că va monta camere de supraveghere la secția ATI.

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a anunțat că va monta camere de supraveghere la secția ATI a unității medicale. Decizia a fost luată ca urmare a scandalului legat de acuzațiile de omor făcute de o fostă asistentă care a lucrat în Spital. Femeia a mai declarat că pacienții erau sedați și legați de paturi, unii dintre aceștia având răni destul de grave la nivelul încheieturilor.

„În prima zi când am intrat în acel modular, în zona roșie, am rămas șocată. Am văzut acolo cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate de sedare, propofol plus fentanil. Propofol, câte două fiole, fentanil, câte două fiole la fiecare pacient în parte. Erau câțiva pacienți cu respirație puțin mai bună, dar se aștepta ca și la acei pacienți să le pună sedare într-un final”, a spus femeia.

Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la News.ro, medicul Mihai Sava, şeful Secţiei de ATI a Spitalului Judeţean Sibiu, a explicat în ce condiții medicii recurg la legarea de pat sau contenţia mecanică a pacienţilor cu COVID 19 în secţia de ATI a unităţii medicale.

„Pacienţii din terapie intensivă, foarte mulţi dintre ei, chiar dacă nu au patologie psihiatrică, sunt foarte agitaţi şi din cauza asta trebuie sedaţi. La mulţi dintre ei, până îşi face efectul medicaţia sedativă, trebuie legaţi de paturi pentru că se autolezează”, a spus medicul Mihai Sava.

Conducerea Spitalului Județean Sibiu a anunțat că va monta camere de supraveghere la secția ATI
„Pacienţii din terapie intensivă, foarte mulţi dintre ei, chiar dacă nu au patologie psihiatrică, sunt foarte agitaţi şi din cauza asta trebuie sedaţi. La mulţi dintre ei, până îşi face efectul medicaţia sedativă, trebuie legaţi de paturi pentru că se autolezează. Îşi smulg cateterele, îşi smulg toate sondele pe care le avem noi acolo, inclusiv pot să cadă din pat, să se lovească şi să avem probleme cerebrale, din cauza aceasta sunt legaţi de pat, până îşi face efectul medicaţia sedativă. Există şi pacienţi la care nu putem să mai creştem doza de medicaţie sedativă din cauza faptului că ar avea efecte adverse, în principal depresie respiratorie, este foarte importantă, aceşti pacienţi cu COVID sunt foarte sensibili la depresia respiratorie.

De multe ori folosim combinat şi contenţia mecanică, adică legarea de pat, care există ca procedură în toate spitalele din lume, în toate secţiile de terapie intensivă, sunt cărţi şi capitole din cărţi dedicate contenţiei, fie că este mecanică, fie că este chimică, medicamentoasă, cum se spune. Se poate face contenţia mecanică şi la pacienţii care sunt comatoşi de exemplu, dar care mai au mişcări involuntare, şi astfel îşi pot face singuri rău. În toate spitalele din lumea aceasta sunt contenţionaţi mecanic, nu toţi, dar există această procedură”, a mai spus medicul, scrie news.ro

„Misterul” din spatele curelelor cu care au fost legați pacienții
„Există nişte curele care, chiar dacă nu sunt de piele, sunt dintr-un material rezistent dar în acelaşi timp moale, şi care sunt destul de late astfel încât să nu producă leziuni la nivelul tegumentului, deci nu sunt folosite sfori sau tifon, sunt practic nişte dispozitive, nişte curele care există pe piaţa materialelor medicale din România şi din lume, deci sunt pentru uz medical, nu sunt pentru altceva comercializate. Leziunie tegumentare la pacienţii din terapie intensivă care sunt cu probleme metabolice, cu tulburări de nutriţie, cu hipoalbuminemie, deci, repet leziunile tegumentare la pacienţii din terapie intensivă nu sunt o raritate, şi acestea pot să apară din mai multe motive, în mai multe situaţii, şi nu trebuie să fie legate neapărat de contenţia mecanică”, a mai punctat medicul Mihai Sava.

Conducerea Spitalului nu se opune controlului de la Ministerul Sănătății
„Nu există un protocol, ca să spun aşa, dar contenţia, fie că este medicamentoasă sau mecanică a pacienţilor, sunt capitole întregi, şi articole, şi studii făcute, prezentări făcute la congrese internaţionale, nu este un protocol care să fie legiferat, nu există niciun protocol în România de tratament care să fie legiferat, singurul protocol legiferat este diagnosticul şi managementul pacienţilor cu moarte cerebrală, este singura patologie în care există o lege dedicată, restul se fac în urma recomandărilor Societăţilor europene, americane, române, a Societăţii Române de ATI”, a mai precizat medical, întrebat despre existenţa unui protocol european care prevede această manevră de a lega pacienţii

În ceea ce privește controlul de la Ministerul Sănătății, medicul a spus: „Nu mă opun deloc, o să colaborăm cu cei care vor veni să ne investigheze, dar ar trebui să fie investigată şi persoana care a făcut aceste afirmaţii abslut jignitoare pentru tot corpul medical, şi trebuie luate măsuri împotriva jurnalistului care a difuzat aceste neştiri.

Plângeri au fost şi vor fi tot timpul pentru că tot timpul vor fi oameni nemulţumiţi, dar cum au fost acum prezentate nişte lucruri absolut paralele cu realitatea medicală, a fost un delir care s-a tipărit în presă, faptul că un jurnalist, fără să verifice nici sursa, nici povestea, publică nişte afirmaţii atât de jignitoare pentru tot corpul medical, începând de la medici până la ultimul brancardier, asta mi se pare de o gravitate extremă. Faptul că aceste acuzaţii sunt aduse în plină pandemie, când oamenii oricum sunt foaarte nemulţumiţi, frustraţi, nu numai de problemele medicale, ci şi de problemele sociale secundare acestei pandemii, mi se pare o crimă”.

Sursa: evz.ro

Urmăriți acest site pe Telegram și pe Google News

Susține Nationalisti.ro printr-o donație