Mutare de ultimă oră a lui Traian Băsescu!

 

Fostul președinte al României a primit miercuri verdictul cu privire la dosarul legat de colaborarea cu Securitatea. Curtea Supremă a respins apelul lui Traian Băsescu și a menținut decizia instanței de fond. Decizia nu a fost deloc pe placul fostului șef de stat, care precizează că nu se va opri aici, ci va merge mai departe, la CEDO.

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a avut în urmă cu doar câteva minute o reacție virulentă cu privire la decizia Curții Supreme. Acesta susține că a luat „notă de decizie”, însă nu are de gând să renunțe. Va merge mai departe și își va căuta dreptatea la CEDO.

Citiți și:  Băsescu, declaratie EXPLOZIVA in Parlamentul European. News alert

„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces.

Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe pagina personală de Facebook.

ICCJ a respins apelul lui Traian Băsescu
Miercuri, Traian Băsescu a aflat decizia ICCJ cu privire la dosarul în care este acuzat de legături cu fosta Securitate. În documentele depuse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) se arată faptul că fostul președinte a furnizat informații prin care denunța colegi de facultate și de serviciu pentru presupuse ”activităţi potrivnice regimului totalitar comunist”. Mai mult decât atât, informațiile oferite erau și cu privire la intențiile apropiaților de a părăsi România.

Citiți și:  Băsescu, declaratii EXPLOZIVE despre PLANUL lui Vladimir Putin

Sursa: evz.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real, daţi subscribe canalului noastru de Telegram (click aici)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.